Lambert, leul care nu poate dormi fără o păturică

30 martie 2016 15:47   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un leu african crescut în captivitate are un obicei ieșit din comun – nu poate să doarmă fără o păturică. Atunci când era pui, a fost achizionat în mod ilegal de către o familie care l-a îngrijit o perioadă ca pe un animal de companie obișnuit. Deși stăpânii nu l-au mai vrut și a fost dus la un centru de îngrijire a animalelor sălbatice, leul și-a păstrat obiceiul de a dormi pe pătură.

El a primit numele Lambert de la primii săi stăpâni și a fost animalul de companie al unor fetițe în vârstă de doi, respectiv trei ani, relatează Metro.co.uk. După ce au văzut filmul „The Lion King”, ele i-au cerut tatălui lor un ”Simba”, puiul de leu care este personajul principal al filmului. Tatăl le-a făcut pe plac și le-a dăruit un pui de leu, pe care l-au numit Lambert. Totuși, este ilegal să crești astfel de animale fără anumite măsuri de siguranță. După doar trei luni însă, familia a decis că nu mai dorește mica felină.

Astfel, Vicky Keahey, fondatorul unui centru de îngrijire a animalelor sălbatice din Texas, a fost contactată de Federația Globală a Sanctuarelor Animalelor care cerea permisiunea să îi aducă un pui de leu - pe micul Lambert. Foștii stăpâni ai felinei i-au spus lui Vicky despre obiceiul lui Lambert de a dormi cu bunicul fetițelor în pat. Au intuit că micul animal ar putea avea ceva probleme legate de acomodarea cu noul confort.

”Am început să mă gândesc: bine, obușnuia să trăiască într-o casă și să doarmă în pat cu bunicul. Așa că i-am dat o pătură. Am intrat în incinta cuștii și i-am pus o pătură într-un colț. Leul s-a ghemuit pe acea pătură și a adormit imediat. De atunci îi dau mereu o pătură ”, a declarat Vicky.

Lambert are acum doi ani și a crescut în mod considerabil. Se află în continuare în centrul pentru animale deoarece este prea blând pentru a fi eliberat în sălbăticie. În plus, deși este mult mai mare, fiind un mascul adult, continuă să fie nedespărțit de păturica ce îi oferă confort.

De ziua lui, pe 22 martie, Lambert a primit de la Vicky câteva cadouri: două coșuri de gunoi (îi place să le strice), un teanc de hârtii (îi place să le rupă în bucăți), frișcă (chiar și animalelor pare să le placă frișca) și pătura sa favorită.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe