Lăsaţi-i pe copii să mănânce singuri
Copiii hrăniţi de părinţi cu linguriţa sunt mai predispuşi să devină obezi decât cei care se hrănesc singuri.
Amy Brown, profesor asociat la Universitatea Swansea, Marea Britanie, spune că este mai bine să-i lăsăm pe cei mici să se hrănească singuri. Astfel, vor deveni mai sănătoşi şi mai curajoşi mai târziu în viaţă. Copiii care se hrănesc singuri ştiu mai degrabă să se oprească atunci când sunt sătui. Brown ţine să sublinieze că ei trebuie lăsaţi să se hrănească singuri oricât de mici ar fi atunci când vor să facă acest lucru.Bebeluşii ai căror părinţi îi hrănesc cu linguriţa mult timp vor deveni cel mai probabil obezi mai degrabă decât cei care se hrănesc singuri, arată experta într-o nouă carte intitulată “Why Starting Solids Matters”. Autoarea a efectuat un studiu asupra a 300 de copii de-a lungul timpului în urma căruia a ajuns la aceste concluzii. Când părinţii îi hrănesc pe cei mici de obicei îi îndoapă cu mâncare peste nevoile lor. Ei nu ştiu că un borcănel cu hrană pentru copii este prea mare pentru necesităţile lor.
Atunci când părinţii spun: “Uite vine avionul, deschide guriţa, să terminăm papa!”, iar copilul continuă să ţină gura închisă, înseamnă că e sătul. Nu trebuie forţat, nu va muri de foame, dacă nu i se va da toată mâncarea. Există semne clare când un copil trebuie trecut pe hrană solidă pe lângă lapte: când poate să stea în şezut şi poate să-şi ţină capul, când îşi coordonează mişcările ochilor, ale mâinilor şi gurii, astfel încât să se uite la mâncare, o ia şi o duce singur la gură, când înghite mâncarea. Copiii care nu sunt pregătiţi pentru hrana solidă o resping cu limba.