Lăţosul ăsta a moştenit 1.000.000 de dolari
Incredibil! Americanul John Fyodorov, originar din Belarus, a lăsat un milion de dolari moştenire câinelui Zhulik, în vârstă de zece ani, care îi amintea de căţelul lui din tinereţe pe care l-a lăsat să moară.
Povestea lui John Fyodorov, care a murit recent şi a lăsat uriaşa moştenire dulăului Zhulik, e emoţionantă. Pe lângă banii ce îi revin animalului, acesta a lăsat dispoziţii precise stăpânilor lui să-l trateze ca pe un rege. Căţelul va trebui să aibă propria cameră, un pat mare şi o plasmă tv. În plus, va trebui să i se asigure plimbări în aer curat şi călătorii în străinătate o dată pe an, potrivit NTV.
Fyodorov, care a emigrat în SUA după Al Doilea Război Mondial, a făcut o pasiune pentru Zhulik pentru că seamănă cu fostul lui câine, Valet, din anii '50. Valet era bolnav, dar a trebuit să aleagă între a-i face o operaţie scumpă şi a cumpăra un bilet pentru Sacramento.
A ales să plece în America, dar a rămas cu conştiinţa încărcată. În 2007, a făcut o vizită în satul natal, Budocika, unde l-a descoperit pe Zhulik. "M-a implorat să i-l vând cu lacrimi în ochi", a povestit stăpânul acestuia, Vasili Potapov, care l-a refuzat. Acum, Potapov s-a trezit pe neaşteptate cu moştenirea pentru câinele său.
Şi căţeluşa Trouble a moştenit 12 milioane $
Căţeluşa Trouble a moştenit 12 milioane $ de la stăpâna sa, Leona Helmsley, din SUA, în 2007. Rămas pe mâna lui Carl Lekic, Bichonul maltez a ajuns de la o viaţă de lux la una de mizerie. Lekic a fost bănuit că s-a purtat urât cu Trouble ca să moară şi să rămână mai repede cu banii lui.