Locul din Europa unde un austriac, un ungur și un slovac stau la aceeași masă, fiecare în țara lui
În sud-estul Europei Centrale există un loc în care granițele nu despart, ci adună. Trei state se întâlnesc într-un singur punct. Aici a fost amplasată o masă triunghiulară, aliniată perfect cu fiecare frontieră, unde oamenii pot sta la aceeași masă fără să părăsească teritoriul propriei țări. Practic, fiecare rămânând în țara sa.
O masă în câmp deschis, un colț din Europa în care istoria și prezentul stau la aceeași masă.
Locul unde se unesc trei țări
La sud de Bratislava, în apropierea localității Čunovo, se află unul dintre cele mai neobișnuite puncte de frontieră din Europa. Aici, într-un spațiu amenajat ca un mic parc, se întâlnesc granițele Austriei, Ungariei și Slovaciei, formând un tripunct geografic clar marcat. Atracția sa principală este o masă de picnic în formă de triunghi, construită astfel încât fiecare latură să se afle într-o țară diferită.
Un austriac, un ungur și un slovac se pot așeza la aceeași masă, pot discuta, pot ciocni pahare și pot privi peisajul, fără să treacă granița. Fiecare rămâne, din punct de vedere legal, pe teritoriul statului său.
Un punct mic cu o istorie mare
Tripunctul austro-ungaro-slovac nu este doar o curiozitate geografică, ci și un produs al unei istorii complicate.
Granița Austriei a fost definitivată după Primul Război Mondial, cea a Ungariei după Al Doilea Război Mondial, iar Slovacia a apărut ca stat independent abia în 1993, după separarea pașnică de Cehia. Timp de secole, această regiune a făcut parte din Imperiul Habsburgic și apoi din Imperiul Austro-Ungar, fără granițe interne clare.
Abia la începutul secolului XXI zona a devenit cu adevărat deschisă. Ungaria și Slovacia au aderat la Uniunea Europeană în 2004, iar în 2007–2008 au intrat în spațiul Schengen alături de Austria.
Controalele de frontieră au dispărut, iar vechile linii de separare s-au transformat în simple marcaje simbolice. Masa triunghiulară a fost instalată tocmai pentru a sublinia această nouă realitate.
Frontiera triplă este punctul geografic unde se întâlnesc granițele a trei țări, teritorii sau state federale, scrie wikipedia.
Acest punct este frecvent marcat de o piatră de hotar, un monument și de steagurile statelor vecine.
În prezent 195 de țări pe glob au un colț cu trei frontiere. Germania are de exemplu trei asemenea frontiere.
Printre aceste țări se numara și Romania cu frontiera tripla din județul Timiș, de la Beba Veche unde se întâlnesc Romania, Serbia și Ungaria.