Mă simt folosită. Ce să fac?

8 noiembrie 2015 16:20   Fapt divers
Ultima actualizare:

Maria este căsătorită. Soţul ei e plecat din ţară şi ea l-a înşelat. Acum se simte folosită de amant şi nu ştie ce să facă. Uite ce sfaturi i-a dat Ioana cititoarei noastre!

“Dragă Ioana, mă numesc Maria şi am 40 de ani. Soţul meu (sunt căsătorită de 16 ani şi am o fată de 14) e în străinătate de doi ani. Relaţia cu el era bună, până când în viaţa mea a intrat un alt bărbat. Şi el este căsătorit şi are un copil pe care îl creşte singur, pentru că soţia lui e în Italia. Acest bărbat m-a făcut să mă îndrăgostesc şi să fac ceea ce nu am făcut niciodată: să înşel! Dar are un comportament ciudat, pe care nu-l înţeleg. Cu el viaţa e un examen pe care îl pic întruna. Când are nevoie de mine, mă sună, se poartă frumos, facem dragoste, după care nu mă mai caută. Sunt disperată, mă simt folosită şi aruncată. şi povestea se repetă la nesfârşit. Sunt bulversată. Refuz să cred că e un bărbat atât de josnic, pentru că eu îl iubesc din tot sufletul. Nu ştiu cum să mă opresc.”

Dragă Maria, apreciez din suflet sinceritatea de care ai dat dovadă în această scrisoare şi înţeleg foarte bine prin ce treci. Tuturor ni se întâmplă, la un moment dat, să ne îndrăgostim de cineva şi să constatăm după puţin timp că aceea persoană nu e ceea ce credeam. Dar nu trebuie să-ţi faci atâtea mustrări de conştiinţă. Ai făcut exact ce ai simţit. Probabil că nici tu nu treceai printr-o perioadă bună, te simţeai singură, soţul tău fiind plecat de doi ani din ţară, şi aveai nevoie de cineva care să-ţi ofere puţină afecţiune. Din păcate, acel bărbat care te-a făcut să te îndrăgosteşti de el te-a dezamăgit foarte repede din cauza comportamentului pe care îl avea faţă de tine. Un bărbat care are sentimente pentru o femeie şi o place cu adevărat o respectă, o apreciază şi nu îşi bate joc de ea.

Pe când el doar se foloseşte de tine şi vrea să te întâlnească numai atunci când are nevoie. Sfatul meu sincer e să renunţi la el. Nu este cazul să mai continui, atât timp cât comportamentul lui lasă foarte mult de dorit. Cu cât va trece timpul, vei constata că îţi face din ce în ce mai mult rău şi va fi mult mai greu să-ţi revii. ştiu că nu este atât de uşor să te detaşezi de un bărbat faţă de care nutreşti sentimente, dar cu puţină voinţă vei reuşi. Gândeşte-te că până la urmă tu nu eşti singură, ai un soţ şi un copil care tind să cred că te iubesc. Important este ca după această aventură să înveţi ceva, să tragi nişte concluzii. Încearcă să te apropii din nou de soţul tău şi să vă comportaţi ca o adevărată familie. El e acolo în străinătate să muncească pentru tine şi pentru copilul vostru. Repet, nu eşti singura persoană din lumea asta care a greşit şi din acest motiv nu trebuie să-ţi fie ruşine să mergi cu capul sus.

Dacă ai o problemă în amor şi vrei sfatul sex-expertei, scrie-ne la adresa str. Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, menţionând pe plic “pentru Ioana”, sau pe e-mail sex@click.ro. Scrisorile îşi vor găsi răspunsul în această pagină sau pe site-ul click.ro

Mai multe