Mama şi fiica au câştigat titlul de Miss

20 februarie 2019 19:36   Fapt divers
Ultima actualizare:

Surpriză de proporţii pentru juriul de la concursul de frumuseţe Miss Galaxy Australia 2018! Tammy Roberts, de 42 de ani şi fiica ei Jourdyn (18 ani) s-au înscris în cursa pentru titlu. În mod surprinzător, mama a câştigat titlul cel mare şi contracte bănoase, şi nu fiica.

După ce a născut trei copii şi a pus pe picioare o afacere de succes, Tammy Roberts, de 42 de ani, a vrut să îşi împlinească cel mai arzător vis. Încă din adolescenţă a visat să câştige coroniţa de miss la un concurs de frumuseţe. Aşa că blonda din Perth, Australia, s-a înscris la Miss Galaxy Australia 2018. După ce a trecut de etapele eliminatorii ale concursului, Tammy a încremenit: a dat nas în nas cu fiica ei Jourdyn, care la vremea respectivă avea 17 ani.

Iniţial organizatorii au crezut că cele două blonde sunt surori, pentru că nu vedeau nici o diferenţă majoră de vârstă între ele. Mai mult decât atât, deşi media de vârstă a concursului era de 20 de ani, Tammy a produs surpriza concursului. Ea a câştigat titlul de Miss Galaxy Australia 2018 şi fiica ei a luat premiul ”cea mai frumoasă debutantă”.  

”Nu sunt o persoană competitivă, după ce am realizat că am ajuns să mă întrec cu propria fiică am început să mă comport altfel în concurs. M-am prezentat la finală pentru a fi alături de fata mea, nu mă aşteptam să câştig”, a declarat pentru Daily Mail mămica Miss.

După ce a câştigat titlul, viaţa lui Tammy s-a schimbat radical: a fost la diferite emisiuni de televiziune, la radio, a apărut în reclame, a fost chemată la diferite şedinţe foto şi revistele pentru femei s-au bătut să îi smulgă un interviu. În prezent, Tammy şi Jourdyn au semnat un contract de imagine cu un lanţ de magazine care vinde articole vestimentare. Ele vor pleca împreaună într-un turneu internaţional de promovare a hainelor în Marea Britanie, Franţa, SUA şi Canada.

Mai multe