Mesajele sexuale ascunse din desene animate. Tu le-ai observat?

18 iulie 2016 12:18   Fapt divers
Ultima actualizare:

Desenele animate sunt o parte importantă ale universului copilăriei. Prin intermediul lor, chiar și adulții se pot reîntoarce în perioada magică în care nu aveau niciun fel de griji și supărări.

Poate și de aceea filmele de animație și serialele de desene sunt unele dintre cele mai urmărite producții de către persoanele de toate vârstele. Chiar dacă au trecut neobservate la prima vedere, unele detalii din cele mai cunoscute desene animate au tentă sexuală. De la „Mica Sirenă” și până la „SpongeBob”, mai vechi sau mai noi, multe dintre producțiile destinate copiilor abundă în amănunte nepotrivite pentru vârsta unor puști care își petrec cea mai mare parte a timpului în „compania” desenelor animate.  

De exemplu, în „Mica Sirenă”, pe coperta DVD-ului, apare desenat un penis. Se spune că a fost desenet din cauză că graficianul s-a supărat pe șeful său. Despre animația „Regele Leu” s-a spus de multe ori că pe cerul înstelat apare cuvântul „SEX”, dar unii au spus că scrie de fapt „SFX”, cu referire la grupul care a realizat efectele speciale.

Imaginile care dovedesc „conspirația”

Mai multe