Mesajul unei românce, care s-a născut în Haiti, pentru cei care o atacă pentru culoarea pielii: „Identitatea culturală nu se măsoară în sânge”
O tânără româncă născută în Haiti și care a trăit în România, care locuiește în prezent în Zanzibar, a vorbit deschis despre ce înseamnă să fii român. Viața pe mai multe continente nu i-a știrbit legătura cu țara pe care o consideră „acasă”. Aceasta susține că apartenența culturală nu se poate măsura prin culoarea pielii sau locul nașterii, ci prin experiențe, limba vorbită și valorile interiorizate. „Dacă mă întrebi pe mine unde este acasă, îți voi răspunde întotdeauna România”, afirmă ea.
„Nu ești româncă, ești o cioară”
Tânăra a fost ținta unui val de comentarii rasiste după ce și-a declarat identitatea românească. Mesaje precum „Nu ești româncă, ești o cioară” sau „Român ești prin sânge, nu printr-o hârtie” au inundat mediul online. În replică, ea explică cu calm: „Oricât v-ar enerva sau ați rescrie ce am spus, eu sunt româncă în acte — adică am cetățenie română — și asta înseamnă legal, nu cultural. Identitatea culturală nu se măsoară în sânge, ci se formează din limba pe care o vorbești, locul în care ai crescut și oamenii care te-au format.”
Aceasta subliniază faptul că nu încearcă să nege identitatea altora și că vorbește limba română cu precizie, uneori chiar mai corect decât cei care o critică. „Când spun că sunt româncă în acte, fix la asta mă refer: că nu iau nimănui identitatea. Realitatea este că în buletin, pașaport și certificat de naștere am cetățenie română. Am crescut în România, am învățat limba și cultura și am fost formată printre români. Am drepturile și obligațiile oricărui cetățean român”, explică ea.
„Aceste comentarii nu sunt decât ură ascunsă”
Tânăra consideră că ură și rasismul online sunt doar ambalaje pentru moralitate falsă. „Dacă te-ai simțit vreodată atacat de o femeie de altă culoare care vorbește româna, nu e vrăjitorie, e educație. Aceste comentarii nu sunt decât ură ascunsă. Sunt o femeie care iubește România, chiar și atunci când unii români sau sistemul o fac greu de iubit. Până la urmă, asta e iubirea adevărată: iubești cu bune și cu rele”, transmite ea.
Legătura ei cu România a început în copilărie, când mama ei a decis să se mute împreună cu familia aici. Primul contact cu România a adus șocuri culturale și climatice: frigul, zăpada și limba păreau imposibile la început. Cu răbdarea tatălui vitreg și cu perseverență, tânăra a învățat româna și a reușit să se integreze, perfecționându-și vorbirea de-a lungul anilor.
Orașul Buzău, mic și mai puțin divers din punct de vedere cultural, a adăugat dificultăți, dar experiențele trăite acolo au contribuit la formarea identității sale românești. Aceasta arată că apartenența la o cultură se construiește prin educație, experiențe și implicare, nu prin culoarea pielii sau locul de naștere.