METEO Val de aer tropical lovește România. 35 de grade în Capitală

27 iunie 2022 7:11   Fapt divers
Ultima actualizare:

România se va afla sub influența unui val de aer tropical, ce va genera temperaturi de peste  36 grade Celsius la umbră, în vestul ţării, unde disconfortul termic va fi accentuat. În est și în sud, vor fi semnalate ploi de scurtă durată.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis că temperaturile vor crește brusc pe teritoriul țării, astfel că va apărea și disconfortul termic, care va fi mai accentuat în regiunile vestice. Ploile de scurtă durată își vor face și ele apariția, însoțite de posibile descărcări electrice, după-amiaza şi seara, în zona montană şi submontană, dar și în anumite zone din est şi sud.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei. Valorile termice maxime se vor situa între 28 şi 33 grade Celsius, iar cele minime vor coborî până la 9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi se vor încadra în jurul valorii de 22 grade în Dealurile de Vest, notează Adevarul.ro. 

În Capitală, înnorările își vor face simțită prezența după-amiaza, când e posibil să apară și ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Temperatura aerului va crește considerabil față de zilele trecute și va urca până la 32 grade Celsius, iar minima se va situa între 17 şi 20 grade Celsius.

Canicula se accentuează miercuri. 35 de grade în București

Meteorologii anunță marți, 28 iunie, caniculă pe arii restrânse mai ales în zonele vestice unde disconfortul termic va fi accentuat. Nu vor lipsi ploile de scurtă durată, iar vântul va sufla slab până la moderat, în special în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 29 şi 35 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 23 grade Celsius. 

Meteorologii anunță că temeperaturile vor crește în perioada imediat următoare, iar bucureștenii ar trebui să se aștepte miercuri la o temperatură de 35 grade Celsius și o vreme caniculară. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe