Metoda inedită a unui bărbat de a rezolva un conflict în cuplu
Micile înțepături între partenerii unui cuplu pot trece ușor de la amuzament la certuri în toată regula. Un exemplu bun în acest sens este disputa veșnică pentru cine ocupă cel mai mult spațiu în pat.
Pentru a lăsa deoparte nesfârșitele discuții legate de cine este cel care ocupă cea mai mare parte a patului, dar și pentru a-i demonstra soției sale că are dreptate, un bărbat pe nume Jonathan a găsit o soluție ingenioasă. A cumpărat un laser de 40 de dolari și a trasat pe jumătatea patului o linie de demarcație. În acest fel a rezolvat o dată pentru totdeauna conversațiile în contradictoriu legate de cine invadează spațiul personal al celuilalt în timpul somnului.
Bărbatul a postat fotografia și pe un site de socializare, poate în acest fel și alții îi vor lua exemplul nu tocmai romantic, dar eficient.