Mierea, «aur» pentru piele

16 iulie 2016 19:56   Fapt divers
Ultima actualizare:

Mierea face minuni şi în cosmetică. Are proprietăţi calmante, cicatrizante, hrănitoare, tonifiante, antioxidante şi de regenerale, conţine vitamine din complexul B şi o mulţime de minerale. Nu-i de mirare că e folosită de sute de ani în ritualurile de înfrumuseţare.

Vara aceasta, mierea nu trebuie să-ţi lipsească din casă. Nu se ştie niciodată când te arde soarele la plajă, la piscină, şi ai nevoie de tratament rapid. „Mierea opreşte arsura şi asigură o vindecare mai rapidă. E un bun tratament inclusiv pentru arsurile mai serioase, spre exemplu după contactul cu o suprafaţă fierbinte. Asta deoarece are zaharuri care nu lasă microorganismele să crească, repară pielea şi reduce eventualele cicatrice”, spune medicul dermatolog Viviana Iordache.

În cazul în care soarele ţi-a înroşit pielea, paşii pe care trebuie să-i urmezi sunt următorii: fă un duş cu apă la temperatura corpului, chiar mai răcoroasă, aplică pe suprafeţele afectate comprese cu spirt sau pur şi simplu toarnă-l în palmă şi aplică pe piele. Acesta, chiar dacă pe moment usucă pielea, opreşte arsura. Pe ten, aplică nişte comprese reci (formate din dischete de bumbac înmuiate în suc de castraveţi şi ţinute la frigider). După aceea, unge pielea cu miere. Stai cu ea cât poţi de mult (cel puţin o jumătate de oră). Apoi clăteşte şi aplică o cremă hidratantă.

Mierea are o mare putere de hidratare şi hrănire, deoarece zaharul conţinut din abundenţă reţine apa. În plus, inclusă în cremele cosmetice, îmbunătăţeşte eficacitatea celorlalte substanţe active. Există mai multe tipuri de miere, cea mai indicată în cosmetică fiind cea de salcâm, pentru că  nu se cristalizează. Astfel, dacă vrei pur şi simplu să-ţi repari pielea în urma stresului zilnic, foloseşte măşti pe bază de miere. Iată câteva combinaţii, în funcţie de tipul de ten.

  • Mască pentru ten gras: un amestec din două linguriţe de miere şi o jumătate de linguriţă de scorţişoară e benefic pentru tenul gras, cu coşuri. Scorţişoara arde rădăcina coşului, iar mierea hidratează pielea. O aspirină adăugată în acest amestec îl face mai eficient în combaterea acneei.
  • Marcă pentru reducerea porilor: o jumătate de măr ras şi o linguriţă de miere se întind pe faţă şi se lasă 20 de minute.
  • Mască tonifiantă pentru toate tipurile de ten: se amestecă o lingură de miere, o linguriţă de ulei de măsline sau de migdale şi un gălbenuş de ou. Se aplică pe faţă şi decolteu pentru 20 de minute.
  • Mască hidratantă cu lapte şi banane: se aplică pe faţă o mixtură obţinută din două linguriţe de miere, o lingură de lapte şi o jumătate de banană. În cazul tenurilor mature, laptele poate fi înlocuit cu smântână. Se lasă 10 minute, apoi se clăteşte cu apă.
Mai multe