Mihaela Bilic: ”Ca să mâncăm mai puțin, trebuie să găsim o jucărie mai interesantă decât mâncarea”
Mâncatul haotic și în cantități mari, chiar și atunci când nu ne este foame, vine din faptul că gândul nostru este mai mereu legat de ce mâncăm. Mihaela Bilic, doctor în nutriție, spune că ar trebui să ne dăm o notă senzației de foame și să o ignorăm când considerăm că este mică. Iar pentru a nu sta tot timpul cu gândul la mâcare, trebuie să găsim plăcere în alte lucruri.
Invitată la podcastul lui Mihai Morar, ”Fain &Simplu”, dr. Mihaela Bilic a explicat că trebuie să lăsăm mâncarea să fie un element din viața noastră, nu elementul central, încercând să ne mai îngrijim și de restul problemelor. ”Eu cred că răul din sufletului nostru asomatizează în boală. Eu nu cred că atunci când vine omul bolnav să îl întrebi de ce nu a mâncat micul dejun, pentru că de acolo s-a îmbolnăvit, ci să vezi ce este cu sufletul lui și care este calitatea vieții lui”, a explicat specialistul.
Când ai o zi ploioasă, fără nicio sursă de bucurie, vei mânca și mâncarea de două zile
Dr. Mihaela Bilic a precizat în podcastul lui Mihai Morar că ”trebuie să avem curajul să vedem ce e dincolo. Trebuie neapărat căutate și diverisficate plăcerile. Pentru că putem fi beton în teorie, însă dacă vine o zi ploioasă în care nu ai nicio sursă de bucurie și de plăcere, iar atunci, oricât de bine ai ști teoria și ai o mâncare de nota 3 și ai o mâncare înțepenită din ziua de ieri, o vei mânca pentru că ai nevoie de plăcere”.
Doctorul în nutriție a mai spus că ”dacă trece o zi în care să nu găsești plăcere din altceva decât din alimente, este o zi pierdută”. Și dă exemplul copiilor care preferă să se joace ore în șir ignorând senzația de foame.
”Să ne uităm la ce fac copiii. Când îi chemi la masă spun ”nu acum că mă joc”. Ei când se joacă uită complet de foame. Nu au timp să se gândească la mâncare pentru că este prins acolo cu tot sufletul și cu toate simțurile. Noi nu mai avem, ca adulți, jucării suficient de atrăgătoare astfel încât să dăm drumul la mâncare din mână.
Noi ne-am agățat de ea pentru că este singura noastră jucărie.
Unui copil, dacă îi dai o jucările mai frumoasă, pe cea pe care o are în mână o lasă singur.
Nouă nu trebuie să ne ia nutriționistul din mână mâncarea, trebuie să ne găsim o jucărie mai faină decât mâncarea”, a explicat Mihaela Bilic.
Nutriționistul a povestit cum fentează pofta de mâncare seara. ”Mie îmi place să merg noaptea cu mașina și să ascult muzica preferată. Avem nevoie de a ne descărca de lucrurile negative de peste zi ca să nu mâncăm”.
Cum slăbește dragostea
Există o vorbă în popor, conform care spune că ”cine iubește, slăbește”. Specialistul spune că este perfect adevărată, insă iată care sunt motivele:
”Când ești îndrăgostit, în primele luni de relație slăbești. Dar nu dragostea slăbește ci faptul că atenția este îndreptată spre altceva și ai uitat de mâncare”, a explicat Mihaela Bilic.
Mihaela Bilic este medic nutritionist și spune că putem să păcălim foamea dacă atunci când avem tendința de a mînca, ne dăm o notă sinceră, acestei senzații. Dacă foamea este de nivelul 2-3, este bine să nu o luăm în considerare.
Citește și: