Motivele pentru care sexul doare uneori

28 aprilie 2017 13:39   Fapt divers
Ultima actualizare:

Există cazuri în care femeile pot resimți dureri atât în timpul actului sexual cât și după terminarea acestuia. Cauzele sunt numeroase și pot fi de natură fizică sau psihologică. Deși nu se știu foarte multe despre durerile apărute în astfel de situații, de cele mai multe ori se preferă suferința în tăcere decât consultul medical de specialitate, fapt care poate avea consecințe nefaste asupra sănătății în timp.

Sexul nu trebuie să doară. Orice durere în urma sau în timpul acestei activități poate fi rezultatul unei combinații de factori fizici și psihologici.În cazul factorilor fizici, ne referim la anumite boli cu transmitere sexuală, infecții urinare, răni în zona genitală sau alte disfuncții ale organismului. Este necesar consultul de specialitate.

Motivele psihologice care provoacă durerea

Factorii psihologici pot fi numeroși, însă printre cele întâlniți se numără experiențele sexuale neplăcute sau chiar agresive.

Dacă ai resimțit durere în timpul actului sexual, indiferent că este din cauza unei boli sau a unei poziții grețite, există riscul ca data viitoare să anticipezi durerea. În acest caz, nivelul de excitare poate scădea, vaginul nu se va mai lubrifia corespunzător, iar starea tensionată va face ca durerea să fie mult mai intensă.

Pierderea apetitului sexual

Se întâmplă adesea ca unul dintre parteneri să nu aibă chef de sex din cauza stresului, a programului încărcat sau a altor probleme. Avansurile pot fi greu de refuzat. Pentru a nu crea dispute în cuplu, se ajunge la sexul din obligație care se poate lăsa cu dureri. Creierul nu este pregătit pentru a beneficia de pe urma acestei partide, iar vaginul nu se lubrifiază, făcând astfel dificilă activitatea intimă.

Lipsa comunicării în cuplu joacă și ea un rol important. Atunci când sunt rețineri, adesea se întâmplă ca partidele amoroase să nu fie tocmai așa cum sunteți obișnuiți.

Află pe clicksanatate.ro ce afecțiuni pot da dureri în timpul sau după actul sexual!

Cauze mai puțin știute ale disfuncției erectile

Cât de mult îți influențează prezervativul sănătatea

Mai multe