Motivul pentru care cele mai multe persoane refuză să-şi oficializeze relaţia

26 decembrie 2019 16:59   Fapt divers
Ultima actualizare:

Pentru unii căsătoria reprezintă un pas normal în viața de cuplu, o continuare a relației lor de iubire într-un cadru oficial, iar semnarea actului de căsătorie nu schimbă modul în care funcționează în relația de cuplu.

În schimb, pentru alții, oficializarea relației poate fi privită ca o îngrădire sau o renunțare la libertatea personală, considerând că odată ce se vor căsători vor deveni un „bun' al celuilalt partener asupra căruia acesta poate avea oricând drepturi, activându-se astfel o serie de îngrijorări sau frici care anterior nu erau prezente în plan conștient.

De aceea, pot exista o serie de reticențe din partea partenerilor la a duce relația la alt nivel și de „a se lega de cineva pe viață'. Însă, dincolo de motivul care stă în spatele refuzului căsătoriei, este deosebit de important ca ambii parteneri de cuplu să fie sinceri unul cu celălalt și să comunice despre modul în care privesc căsătoria, despre fricile și temerile pe care le au și, în același timp, să dea libertate partenerului de a alege dacă dorește sau nu să-i rămână alături.

Mai multe