Nu daţi animalelor aspirină când răcesc!
Şi animalele răcesc ca noi, oamenii. Le curge nasul, tuşesc sau strănută. Însă nu se tratează cu aceleaşi medicamente din trusa noastră de prim ajutor. Iată, totuşi, ce măsuri puteţi lua.
Răcelile pot fi întâlnite la câini, pisici, păsări de colivie, porcuşori de guineea, hamsteri sau dihori. Iau forma unor rinite purulente, sinuzite, conjunctivite, otite sau laringite, bronşite şi chiar pneumonii.
În aceste cazuri, animalul va prezenta scurgeri ale secreţiilor nazale, albicioase sau purulente, tuse, schimbarea tonalităţii lătratului sau lipsa miaunatului sau a ciripitului.
În cazul pneumoniilor, se pot observa expectoraţii sau chiar crize de sufocare.
Răcelile la animale pot lua şi forma cistitelor, manifestate prin greutate la urinare, urinare cu sânge sau urinare în episoade dese şi în cantităţi mici.
La pisici, aceste episoade este bine să nu fie confundate cu obstrucţiile urinare ce-i pot pune în pericol viaţa.
Tot la animale vorbim de răceală şi în cazul afecţiunilor digestive acute manifestate prin diaree.
Dacă s-a îmbolnăvit, nu-i daţi animalului medicamente de uz uman.
O doză de paracetamol, aspirină sau antibiotice poate duce la îmbolnăviri şi mai grave, ba chiar la deces.
Totuşi, puteţi lua unele măsuri:
- Nu-l ţineţi în curenţi de aer, umiditate excesivă, temperatură scăzută.
- Nu stimulaţi efortul, nu-l ţineţi mult la plimbare, afară.
- În cazul rinitelor sau afecţiunilor respiratorii, daţi-i grană gustoasă sau care îi place mult pentru că în acea perioadă poate suferi o reducere a simţului olfactiv, nerecunoscând prin miros alimentele.
- Dacă are diaree, folosiţi ceai de mentă (de uz uman), care va calma colica. Alte ceaiuri nu sunt recomandate.
- Dacă le curg ochii, puneţi-le picături de ochi, iar căile nazale se curăţă cu ser fiziologic.
Pisicile strănută mai des
Faţă de câini sau alte animale, pisicile strănută mult atunci când răcesc.
E bine să le curăţaţi secreţiile nazale şi să le desfundaţi nasul cu ser fiziologic.
Boala nu se transmite la om
Răceala nu se transmite nici de la om la animal, nici de la animal la om, nici de la un animal bolnav la unul sănătos.
Doar jigodia, o boală virală foarte gravă, se transmite de la câine la câine.
Mai citeşte: