Nu încerca să ghiceşti ce gândeşte celălalt. Este o metodă prin care ajungi la nesiguranţă şi stres

2 mai 2021 17:49   Fapt divers
Ultima actualizare:

Cele mai multe probleme din relaţii sau stări de anxietate în situaţii sociale încep cu o comunicare defectuoasă, ceea ce duce la tendinţa de a încerca să-i “citeşti gândurile” celui de lângă tine. Citirea gândurilor apare atunci când două persoane presupun că ştiu ceea ce gândeşte celălalt când de fapt nu ştiu. Acest proces de a întreba şi a încerca să ghiceşti ceea ce gândeşte celălalt, este printre cele mai rapide metode prin care ajungi la sentimentul de nesiguranţă şi stres.

Dacă cineva spune ceva anume, evită să presupui că de fapt a vrut să spună altceva. Dacă cealaltă persoană nu spune nimic, evită pe cât posibil să acorzi o conotaţie negativă tăcerii ei. De asemenea, evită să-i faci pe oamenii din viaţa ta să încerce să-ţi citească mintea. Spune ceea ce crezi şi crede în ceea ce spui. Oferă-le persoanelor din viaţa ta informaţiile de care au nevoie în loc să te aştepţi ca ele să ştie ceea ce de fapt nu ştiu.

De asemenea, este important să-ţi aminteşti că nu trebuie neapărat să ştii orice lucruşor care are loc în mintea celorlalţi, chiar şi cei care-ţi sunt apropiaţi. Când scapi de obiceiul prin care vrei să citeşti mintea celuilalt, atunci începi să respecţi dreptul la intimitate. Fiecare are dreptul să gândească în privat şi dacă întrebi în mod constant: “La ce te gândeşti?”, s-ar putea să determine cealaltă persoană să se retragă din relaţie pentru a avea loc să respire.

Mai multe