Nu pleacă nicăieri fără gâscă şi oaie

24 iulie 2017 20:23   Fapt divers
Ultima actualizare:

A devenit o modă! Iubitorii de animale nu mai concep să plece din casă fără acestea. E cazul lui Sally Barnett şi Keith Burgess, nedespărţiţi de gâscanul lor, şi a lui Andrew Dunleavy, care se plimbă cu oaia!

Gâscanul Jack, în vârstă de 8 ani, duce o viaţă regească în casa stăpânilor lui, Sally Barnett, de 45 de ani, şi Keith Burgess, de 59 de ani, din oraşul Market Drayton, Shropshire. Nu concep să plece nicăieri fără pasărea lor dragă. O iau cu ei la magazine, la baruri şi în concedii. Jack este un membru al familiei la care ţin enorm. L-au adoptat după ce l-au primit ca moştenire de la un prieten, care a murit.

De când a intrat în viaţa lor, gâscanul duce o viaţă de lux. Rămâne singur în locuinţă doar când Sally şi Keith sunt la serviciu. Îi lasă mâncare într-o farfurie în bucătărie, dar mai fură şi ce găseşte la îndemână.

Stăpânii îşi petrec timpul numai în compania lui, după ce vin acasă. Ies cu el la plimbare, merg la bar şi chiar îl lasă pe Jack să-şi bage ciocul în halba lor de bere, ca s-o guste şi el. Gâscanul merge singur pe trotuar în faţa lor, nu este necesar să-l ducă în lesă. Nu se îndepărtează, nu încearcă să fugă de stăpâni. De altfel, nici nu suportă să fie legat! Cel mai mult îi place când merg la restaurant şi la piaţă. De când îl au, în fiecare an, Sally  şi Keith l-au luat cu ei în concediu. Nu le pasă ce zice lumea când îi văd cu pasărea. Jack a devenit deja o vedetă în Market Drayton.

Andrew Dunleavy, de 32 de ani, din Portrush, Antrim, este, în schimb, nedespărţit de oaia lui, Chops, în vârstă de 4 ani. El are în total 20 de animale de companie, între care un ponei, un dragon bărbos (n.r. şopârlă originară din Australia), doi papagali şi restul câini, însă cel mai mult ţine la mioriţă. Umblă cu Chops absolut peste tot, la magazine, în localuri şi chiar în vizite la prieteni. Recent, când a intrat cu oaia într-un magazin Lidl, ca să-i cumpere hrană, un angajat i-a spus să iasă afară cu animalul. Supărat, Dunleavy l-a agresat pe angajatul centrului comercial. De aceea, a primit interzis de a mai intra în toate magazinele Lidl din Irlanda de Nord.

Mai multe