Nu te minţi că relaţia ta este perfectă. Conflictul din tine va răbufni la un moment dat

25 septembrie 2019 17:25   Fapt divers
Ultima actualizare:

Nu intra într-o relaţie sperând că el se va schimba. Cel mai adesea acest lucru nu se va întampla. Nu mima orgasmul, nu mima fericirea, nu mima indiferenţa faţă de unele comportamente care te deranjează profund la partenerul tău. Căci până la urmă, îţi vei mima propriul destin. Uneori diferenţele dintre voi sunt prea mari. Chiar dacă sunteţi compatibili pe anumite nivele, lipsesc alte comuniuni la nivel profund.

Ingredientele unei relaţii frumoase

  • Valori comune, aspiraţii comune, interese similare
  • Viziuni pragmatice de viitor asemănătoare
  • Ritm energetic similar
  • Senzualitate şi pasiune împărtăşite

Când unul dintre aceste aspecte lipseşte, relaţia va intra în criză la un moment dat. Nu te minţi că relaţia ta este perfectă. O poţi face doar pe perioade scurte. Conflictul din tine va răbufni însă la un moment dat, fie printr-o criză psihică fie prin psihosomatizare, te poţi îmbolnăvi fizic cu adevărat. Şi vinovatul nu e partenerul de viaţă, ci tu, pentru că nu ai ştiut ce să cauţi, pentru că ai crezut că fericirea şi relaţia se întâmplă. O relaţie înseamnă dragoste şi încă multe altele. Află mai întâi care sunt acele multe altele pe care le vrei de la viaţă, pentru că dragostea nu este îndeajuns.

Mai multe