O crimă reală, subiectul uneia dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile și al unei ecranizări lansate anul acesta

7 iulie 2022 14:13   Fapt divers

„Au mers Mark și Delia Owens prea departe, în Africa?” era titlul unui articol din The New Yorker din martie 2010. Jeffrey Goldberg, jurnalistul american care îl semna, se întreba la propriu dacă nu cumva biologul american Mark Owens a tras un foc de armă mortal asupra unui braconier de elefanți, în Zambia, iar soția sa, Delia, a fost complice la această crimă.

8 ani mai târziu, Delia Owens, licențiată în zoologie, autoarea unor apreciate lucrări științifice scrise în colaborare cu soțul ei (astăzi, divorțată) își făcea un spectaculos debut în beletristică la vârsta de 70 de ani. Acolo unde cântă racii, carte publicată de Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, cartea anului 2019, unul dintre cele mai bine vândute romane din toate timpurile, are ca subiect o poveste de dragoste, dar și o crimă, al cărei autor nu a fost niciodată descoperit. Este adevărat însă că narațiunea conduce cititorul spre anumite concluzii, așa cum fac și articolele din presa americană a vremii.

„Au mers Mark și Delia Owens prea departe în Africa?” .Biologi care au militat întreaga viață pentru protejarea și conservarea speciilor de animale amenințate, Mark și Delia Owens s-au mutat în Zambia în 1974 pentru a studia fauna și animalele din această țară, dar curând au început să lupte pentru a salva elefanții de braconaj. În 1995, o echipă de cameramani de la postul ABC a venit în Zambia să realizeze un documentar despre eforturile Deliei Owens și soțului ei pentru protejarea elefanților. Pe teren s-au aflat și miliții ale guvernului Zambiei care luptau contra braconajului.

O scenă din documentar arată cum un braconier este pus la pământ cu un foc de armă, însă autorul faptei nu este identificat. După ce documentarul a fost difuzat de ABC, poliția a deschis un dosar și a început să cerceteze crima. Între familia Owens și braconieri au apărut tensiuni care puteau să escaladeze, astfel că în 1996 Ambasada Statelor Unite din Zambia i-a sfătuit pe soții Owens să se întoarcă în țară. „Nu mai putem să vă asigurăm securitatea”, li s-a spus și li s-a recomandat să nu mai calce pîmântul Zambiei niciodată în viețile lor.

Mark Owens a fost vreme îndelungată obsedat să stopeze actele de braconaj, iar determinarea lui a produs o fracțiune în cuplu: „Dacă moartea ta ar schimba ceva, atunci poate că te-aș încuraja să mergi mai departe”, i-a scris Delia Owens soțului ei, de care se despărțise temporar după acest incident. „Dar nu va schimba nimic. Și nu vreau să mori pentru nimic! Vreau să opresc braconajul la fel de mult ca și tine, dar ai depășit limita și nu mai pot continua așa”, a mai spus aceasta.

Lansarea romanului Acolo unde cântă racii a adus în atenția cititorilor tot acest scandal. Însă, Delia Owens nu a dorit niciodată să comenteze evenimentele în care au fost implicați fostul ei soț și fiul vitreg. Reese Witherspoon a citit romanul și de aici până la ecranizare nu a mai fost decât un pas.

Pe 19 august, filmul Acolo unde cântă racii va avea premiera în România, iar o lectură a cărții este recomandată chiar de producători înainte de vizionarea peliculei. Nimeni nu trebuie să se teamă de dezvăluirea autorului crimei, pentru că romanul va face lumină acolo unde filmul pune puncte de suspensie.

În regia Oliviei Newman, pelicula spune povestea lui Kya Clark, o tânără care a crescută singură în mlaștinile din vecinătatea oceanului, în Carolina de Nord. Provenind dintr-o familie numeroasă, Kya este abandonată de mamă, apoi, rând pe rând, frații ei părăsesc coliba din mlaștină și pleacă în lume, lăsând copila de doar 6 ani în grija tatălui alcoolic. Când și acesta își ia lumea în cap, fetița se refugiază în marea familie a naturii. Pescărușii, gâzele, animalele acvatice sunt cele care o însoțesc zi de zi, iar Kya învață lecția iubirii și etica supraviețuirii din ciclurile naturii. Fiecare incursiune în lume este dureroasă. Considerată o sălbăticiune, Fata Mlaștinii este respinsă, desconsiderată, batjocorită de localnicii din Barkley Cove.

Însă, doi tineri, Tate Walker și Chase Andrews, remarcă frumusețea neobișnuită a tinerei și fiecare dintre ei va marca viața Kyei. Când cadavrul lui Chase este descoperit într-o pădure, Fata Mlaștinii este prima pe lista suspecților. Romanul debutează cu procesul tinerei Kya și prezintă efectele psihologice ale izolării și respingerii asupra psihicului uman, dar este și o odă închinată perfecțiunii vieții în natura abia atinsă de mâna omului.

Mare amatoare de lectură, cântăreața americană Taylor Swift, câștigătoare a 11 premii Grammy, a compus muzica filmului. „Acolo unde cântă racii este o carte care pur și simplu m-a absorbit când am citit-o, acum câțiva ani. Și, imediat ce am auzit că este în lucru un film în care joacă incredibila Daisy Edgar Jones și este produs de sclipitoarea Reese Witherspoon, am știut că vreau să fiu parte din el pe zona muzicală” a scris Taylor Swift pe contul său de Instagram. „Am compus singură cântecul Carolina și l-am rugat pe prietenul meu Aaron Dessner să fie producător. Am vrut să creez ceva obsedant și eteric, care să se potrivească cu această poveste hipnotică”, a scris cântăreața pe contul ei de Instagram.

Secvență din materialul filmat de ABC News care surprinde uciderea presupusului braconier, cu un comentariu al jurnalistului Jeffrey Goldberg de la The New Yorker - https://youtu.be/y2Ip0jZZErg 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe