O femeie dată dispărută acum 42 de ani a fost găsită în viață

29 martie 2016 8:06   Fapt divers
Ultima actualizare:

O femeie a fost găsită teafără și nevătămată, după ce familia ei a dat-o dispărută în urmă cu 42 de ani. Lula Ann Gillespie-Miller avea 28 de ani când a dat naștere celui de-al treilea copil, în anul 1974. Apoi, a semnat actele pentru predarea micuților în grija părinților ei, și a plecat de acasă, din statul american Indiana, considerând că este prea tânără să fie mamă.

Atunci, părinții ei au raportat-o la poliție, însă fără rezultat. Până în anul 2014, femeia părea că a intrat în pământ, potrivit aol.com. Abia când detectivul Scott Jarvis, de la Poliția din Indiana, a preluat cazul, au început să apară detalii despre existența Lulei Ann. Acesta a găsit informații despre femeie prin intermediul unui site web, destinat familiilor cu persoane dispărute. Reprezentanții acestuia au contactat autoritățile, susținând că au intrat în contact cu familia femeii.

Prima pistă pe care a avut-o detectivul Jarvis era legată de o femeie anonimă decedată, îngropată într-un mormânt fără inscripție, într-un cimitir din Richmond. Locul ar fi putut avea legătură cu Lula Ann, pentru că părinții ei susțineau că singurul semn pe care l-au primit de la fiica lor de-a lungul anilor a fost o scrisoare trimisă din Richmond, în anul 1975, la doar un an după ce a plecat.

Totuși, după ce au fost realizate o serie de teste ADN, s-a stabilit că femeia decedată nu era cea pe care o căutau. Abia apoi a găsit detectivul adevărata pistă. Scott Jarvis a pornit pe urmele unei femei care avea anumite similarități cu Lula Ann, trăise în Tennesee în anii 1980, iar mai târziu în Texas. Investigația l-a adus într-un mic oraș din sudul Texasului. Detectivul a descoperit, luna aceasta, că femeia dispărută trăia acolo de la începutul anilor 1990.

Lula Ann și-a recunoscut, atunci, identitatea. Întrucât femeia nu a comis o crimă prin faptul că a plecat de acasă, autoritățile au decis să îi respecte dreptul la viață privată, nefăcându-i public adevăratul nume. Cu toate acestea, femeia a fost de acord să le dea polițiștilor datele de contact, pentru a putea fi contactată, de Paști, de fiica pe care a născut-o în urmă cu 42 de ani. 

Mai multe