Obiceiuri mici prin care faci economii mari

1 aprilie 2017 19:59   Fapt divers
Ultima actualizare:

Crezi că nu poţi face o schimbare evidentă, notabilă, cu un gest mic, aşa că preferi să nu te mai complici. Greşit! Dacă faci acele gesturi bune de zeci, sute de ori, ele vor conta. În timp, se vor transforma în obiceiuri care se vor vedea cel mai bine la sfârşitul lunii, pe factura de utilităţi.

Învaţă să economiseşti, acasă! De la modul cum îţi încălzeşti sau răceşti locuinţa, ce becuri foloseşti, cum speli vasele sau cum te speli pe dinţi, până la cum găteşti sau cum îţi păstrezi alimentele în frigider, toate acestea costă. Mai mult sau mai puţin. Iar asta depinde de tine. Specialiştii IKEA au lansat platforma „Schimbări mici, economii mari”, unde îţi dau o serie de trucuri prin care poţi reduce consumul de energie, de apă, poţi face economii la transport sau la mâncare. Iată cum.

Economiseşte energie!

Poţi reduce consumul şi scădea factura la curent dacă foloseşti becuri LED. Acestea consumă cu 80% mai puţină energie decât becurile incandescente şi rezistă de până la 25 de ori mai mult.

Obişnuieşte-te ca de fiecare dată când ieşi din cameră şi ştii că nu te întorci prea curând să stingi lumina.

Plitele cu inducţie economisesc energie pentru că tehnologia pe bază de câmp magnetic încălzeşte doar vasul, nu şi aerul din jur. Zona de gătit şi aerul din bucătărie rămân reci, risipind mai puţină căldură. Apoi, plitele cu inducţie aduc apa la fierbere în cinci minute, în timp ce plitele tradiţionale au nevoie de zece minute.

Poţi regla temperatura din casă nu doar cu termostatul centralei, ci şi cu ajutorul perdelelor, covoarelor şi păturilor. Spre exemplu, suprapunerea mai multor textile în dreptul ferestrei îţi permit să reglezi intensitatea luminii şi căldurii care pătrund în casă. Vara, poţi folosi nişte jaluzele din hârtie, uşor de montat şi demontat, care filtrează foarte bine căldura soarelui.

Agaţă rufele la aer în loc să foloseşti uscătorul maşinii de spălat. 

Apă cu măsură

Spală fructele şi legumele într-un lighean, în loc să le clăteşti sub jet de apă, pentru a reduce risipa. Şi farfuriile se pot clăti în prealabil într-un vas mai mare sau în chiuveta umplută cu apă.

Păstrează apa în care ai spălat sau fiert legumele şi foloseşte-o pentru a uda florile.

Există baterii cu site care produc bule de aer şi reduc consumul apei cu 50%.

Foloseşte un pahar atunci când te speli pe dinţi, în loc să ţii robinetul deschis.

Nu arunca mâncarea!

Poate nu am mai arunca atât de multă mâncare dacă am avea la-ndemână caserole termorezistente. Poţi pune în ele mâncarea care ţi-a rămas în oală şi depozita la congelator. La nevoie, scoţi caserola din congelator şi o pui direct la încălzit, în cuptorul cu microunde.

Bucureştenii stau maximum 10 minute la duş, ca să nu consume apă

Potrivit unui studiu realizat în Bucureşti pe un eşantion de 200 de persoane cu vârste între 18 şi 65 de ani, 76% dintre cei intervievaţi au spus că economisesc apă din motive financiare. Durata medie a unui duş nu depăşeşte 10 minute şi numai 12% prefără să facă baie în cadă. Acelaşi studiu arată că 71% dintre bucureşteni obişnuiesc să arunce mâncare, fie din cauză că au gătit prea mult, fie pentru că i-a depăşit termenul de valabilitate. Dintre cei care refolosesc resturile rămase de la masă, 68% le consumă în ziua următoare, iar 36% le folosesc în alt preparat sau ca hrană pentru animale. În ceea ce priveşte consumul de energie, numai 37% dintre bucureşteni îşi răcesc locuinţa pe timp de vară. 9 din 10 bucureşteni sting lumina atunci când nu o folosesc şi 53% ar vrea să facă mai mult pentru a economisi energie, dar mărturisesc că nu ştiu cum.

Mai multe