Cum să te bucuri de el, fără să îţi distrugă relaţia

2 martie 2014 9:29   Fapt divers
Ultima actualizare:

Deşi are o relaţie stabilă de aproape cinci ani, Marius nu mai simte atracţie pentru prietena lui. Plăcerea o simte doar când face sex în trei.

Mă numesc Marius şi am 24 de ani. Am şi eu o problemă, sau cel puţin aşa o consider eu. Am, de cinci ani, o relaţie cu o fată superbă din toate punctele de vedere. Până acum relaţia noastră a mers perfect, dar de la un timp ceva se întâmplă. De câte ori trebuie să fac dragoste cu ea, nu mai am erecţie. În schimb, de Ziua Îndrăgostiţilor, a vrut să-mi facă o surpriză şi a chemat la cină o prietenă de-a ei. După masă, cele două au început un mic joc erotic care s-a terminat cu o partidă de sex în trei. E normal aşa? Te rog să-mi dai un sfat!"

Dragă Marius, din start îţi pot spune că nu trebuie să fi atât de îngrijorat. Aşa se întâmplă, în mai toate relaţiile de cuplu, după o perioada de timp, să se instaleze rutină, mai ales dacă, nici unul dintre parteneri, nu mai vine cu ceva nou, ca să menţină relaţia vie. Foarte mulţi bărbaţi spun că au iubite superbe din toate punctele de vedere, doar că nu se mai simt atraşi de ele sexual.

Se pare că în această situaţie eşti şi tu spunând în scrisoare, că în momentul în care vrei să faci dragoste cu ea, nu mai ai erecţie. Multe cupluri, într-o astfel de situaţie, aleg să-şi facă alte relaţii sau ajung să se despartă. În schimb voi, sau cel puţin iubita ta, a simţit că ceva nu mai funcţionează şi nu a făcut decât să de-a frâu liber fanteziilor şi să condimenteze puţin viaţa voastră sexuală, aducând o prietenă pentru a face sex în trei.

E ştiut faptul că sexul în trei e una dintre cele mai răspândite fantezii sexuale atât în rândul bărbaţilor cât şi a femeilor. Fanteziile sexuale sunt sănătoase pentru imaginaţia noastră, dar şi întreţine o anumită atmosferă în cuplu nepermiţând monotoniei să-şi facă loc. Interesant este faptul că surpriza a venit din partea iubitei tale şi nu din partea ta şi din acest motiv, ea niciodată nu-ţi va putea reproşa ceva de genul, că a fost un pretext sexul în trei că tu să o faci cu o altă fată. Iar tu în continuare trebuie să fii deschis la propunerile ei, cu atât mai mult că această fantezie pusă în practică ţi-a făcut bine simţind din nou plăcere şi atracţie pentru iubita ta.

Puteţi pune în practică şi altfel de fantezii, cum ar fi, să jucaţi tot felul de roluri, sau ea să poarte lenjerii intime care pe tine te excită şi să nu faceţi un obicei din a face sex în trei. Aceste lucruri pot fi foarte normale, cât timp există comunicare, deplină încredere şi iubire. Iar fiecare cuplu e liber să dea frâu liber imaginaţiei după ce închide uşa dormitorului.

Mai multe