Orbit de gelozie, s-a răzbunat pe niște biete animale! A ucis 20 de găini cu mâinle goale

6 ianuarie 2018 16:33   Fapt divers
Ultima actualizare:

Gelozia este distructivă în cadrul unui cupu și, pe termen lung, conduce la erodarea relației, la diminuarea încrederii în partener și, în cele din urmă, la o despărțire inevitabilă, Multe acte necugetate au fost săvârșite de-a lungul timpului de oamenii orbiți de gelozie, iar cazul lui Gregory Ulrich din Connecticut, Statele Unite ale Americii este doar un alt exemplu al faptului că judecata unui om poate fi umbrită de acest sentiment pervers.

Un bărbat din Connecticut și un bun prieten de-al său sunt acuzați de mai multe infracțiuni, printre care cruzime asupra animalelor și furt. Ei au furat și au ucis în mod brutal 20 de găini în ziua de Crăciun. Polițiștii susțin că Gregory Ulrich, în vârstă de 28 de ani, a furat găini din două gospodării diferite și le-a ucis, rupându-le gâtul cu mâinile goale, potrivit dailymail.co.uk. După crimele odioase, a aruncat capetele vietăților în curțile din care le procurase inițial, dar a și păstrat o parte din ele, spunându-le polițiștilor că intenționa să le folosească pentru a găti. Potrivit autorităților, izbucnirea violentă a lui Ulrich a avut loc după ce acestuia i-au fost arătate o serie de forografii care o ilustrau pe soția sa, în oraș, cu un alt bărbat. Polițiștii au relatat că Ulrich și prietenul lui se aflau la bar în ziua de Crăciun, consumând băuturi alcoolice. Aburit de alcool, Ulrich i-a propus să vandalizeze case și să ucidă găini. Ambii bărbați au fost reținuți la scurt timp de poliția care a fost aertată de vecinii oripilați de urmele măcelului. 

Ambii bărbați au antecedente și nu posedă un cazier curat. Ulrich a fost condamnat recent la șase ani de închisoare pentru posesie ilegală de arme, potrivit reprezentanții poliției din Connecticut. 

Mai multe