Pentru a-ţi proteja sănătatea, află totul despre herpesul genital
Cele mai multe persoane pot contacta infecţia herpetică prin contact cu o persoană care nu ştie că este purtătoare. Infecţia se poate lua în urma unui contact sexual cu o persoană infectată, atât prin contact sexual vaginal, oral sau anal, dar uneori şi prin contact genital apropiat.
În caz de herpes genital, principalul simptom care ar trebui să te trimită la medic este apariţia unor mici leziuni dureroase, pline de lichid, la nivelul organelor sexuale, cunoscute sub numele de vezicule.
Foarte contagios, herpesul genital este provocat de un tip al virusului herpes simplex care intră în organism prin leziunile mici de la nivelul pielii sau al membranelor mucoase. Majoritatea celor infectaţi nu află niciodată că au virusul deoarece nu au semne sau simptome ori acestea sunt atât de uşoare încât trec neobservate.
Când semnele şi simptomele sunt evidente, primul episod este în general cel mai sever. Unele persoane pot să nu aibă niciodată un al doilea episod, în timp ce altele au episoade recurente pe parcursul a câteva zeci de ani.
Când sunt prezente, semnele şi simptomele herpesului genital pot să includă:
- Bubiţe mici roşii, vezicule sau leziuni ulcerative în zona genitală, anală sau în zonele din jur
- Durere sau prurit (mâncărime) în zona genitală, pe fese şi interiorul coapselor
Simptomul iniţial al herpesului genital este de obicei durerea sau pruritul, care se declanşează la câteva săptămâni de la contactul cu un partener sexual infectat. După câteva zile pot să apară bube mici roşii care se rup, rezultând leziuni ulcerative care curg sau sângerează. În final, se formează crustele şi rănile se vindecă. La femei, rănile pot să erupă la nivelul vaginului, în zona genitală externă, pe fese, anus sau pe colul uterin. La bărbaţi, leziunile pot să apară pe penis, scrot, fese, anus, coapse sau la nivelul uretrei. Rănile pot face urinarea dureroasă.
Prezervativele oferă o protecţie parţială împotriva herpesului genital
Prezervativele oferă doar o protecţie parţială deoarece herpesul genital se poate răspândi prin contact epidermic, ce se realizează între cei doi parteneri, în zonele genitale neprotejate de prezervativ.
Persoanele care au fost infectate cu virusul Herpes Simplex nu îl pot elimina complet din organism, însă pot lua medicamente antivirale, care pot grăbi vindecarea leziunilor.