Pisica verde i-a băgat pe trecători în sperieţi

5 decembrie 2014 21:31   Fapt divers
Ultima actualizare:

Animal modificat genetic sau victima unei glume proaste? Sunt întrebările care au stat pe buzele tuturor după ce pe străzile Varnei, cunoscutul oraş bulgăresc de la malul Mării, şi-a făcut apariţia o pisică verde.

Animalul s-a plimbat nestingherit printre trecători, care şi-au făcut cruce îngroziţi şi au evocat mai multe ipoteze. Unii au crezut că este victima unei glume neinspirate şi au înfiinţat un grup pe Facebook intitulat “Pedepsiţi-l pe autorul acestui act criminal”, iar alţii că este nouă specie născută în apropierea centralei radioactive, potrivit mirror.co.uk.

Pisicuţa, care a fost filmată şi pozată de localnici, a ajuns vedetă pe Internet, iar cei interesaţi de soarta ei au dezluşit şi misterul blănii. Se pare că felina trage câte un pui de somn pe un morman de materiale sintetice vopsite în verde, dintr-un garaj. Astfel că după fiecare somnic şi culoarea blănii devine tot mai intensă.

Mai multe