Pleci la vară în vacanţă? Uite cum alegi corect agenţia de turism!
Ne pergătim deja de vacanţa de vară, iar agenţiile de turism sunt asaltate cu cereri atât pentru sejururi în ţară cât şi străinătate. Însă, pentru un concediu reuşit, trebuie să ştii cum să alegi corect agenţia de turism. Ca să nu fii păcălit. Specialiştii din cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) îţi dau câteva sfaturi de care ar trebui să ţii cont.
1. Verifică dacă agenţia de turism are licenţă emisă de către Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT). Expunerea licenţei trebuie să se facă la vedere, atât în sediul agenţiei, cât şi pe site-ul propriu. Pentru un plus de siguranţă, aruncă un ochi şi pe site-ul ANT, pentru a găsi lista agenţiilor de turism licenţiate, dar şi pe cele a căror licenţă a fost retrasă.
2. Verifică dacă agenţia pentru care eşti gata să optezi are poliţă de asigurare pentru insolvabilitate, faliment şi repatriere şi data expirări acestia.
3. Atenţie la preţurile extrem de mici! Ar trebui să ţi se pară ciudat să găseşti un sejur de 7 nopţi în Maldive cu 490 de euro, când un preţ decent ar trebui să se situeze peste 1000 de euro, cel puţin! Foloseşte-ţi bunul simţ şi inteligenţa în evaluarea ofertelor ademenitoare, precauţie care te poate scuti ulterior de necazuri.
4. Citeşte cu atenţie contractul încheiat la achiziţionarea pachetului de călătorie.
5. Este recomandat să alegi o ageţie membră ANAT. ANAT este cea mai puternică asociaţie de turism din România şi, prin regulile şi structurile interne pe care le deţine, nu primeşte în rândurile sale operatori care nu respectă legea.
6. O regulă nu neapărat obligatorie, dar care aduce un plus de siguranţă, se referă la portofoliul agenţiei. Cu cât agenţia este mai veche pe piaţă, cu atât este mai sigură. Dacă ar fi livrat servicii proaste sau îndoielnice, forumurile şi mass-media ar fi dat imediat de ştire. Atenţie! Există numeroase agenţii de turism nou-înfiinţăte demne de tot respectul şi de maximă încredere.