Povestea "plămânilor de fier". Bolnavii de poliomielită, condamnaţi la o viaţă petrecută într-un tub
Povestea incredibilă al unui supravieţuitor al poliomielitei care se foloseşte de un aparat de oţel pentru a rămâne în viaţă a făcut înconjurul planetei. Producătorii au încetat să se ocupe de buna funcţionare a aparatului începând cu anul 1960, iar acum supravieţuitorii cumplitei boli, printre care se numără şi Alexander se află la mila mecanicilor şi inginerilor pentru a putea trăi. Alexander îşi petrece aproape fiecare moment închis în tunelul de oţel care îl menţine în viaţă, după ce a contractat poliomielită atunci când avea doar cinci ani, în 1952.
O altă bolnavă, Martha Ann Lillard susţine că poliomielita a făcut-o să fie prizonieră în propris casă pentru mai bine de 60 de ani. Ea a paralizat la vârsta de cinic ani, la scurt timp după ce medicii i-au dat teribilul diagnostic. Este de părere că noile alternative ale "plămânilor de oţel", aşa cum mai este denumită maşinăria care o ţine în viaţă, sunt mai puţin eficiente. Plămânii ei funcţionează fiind conectaţi la o centură mecanică pe care este nevoită să o repare ori de câte ori se strică cu ajutorul prietenilor ei de profesie ingineri auto, potrivit dailymail.co.uk.
Unul dintre cele mai de temute virusuri de pe planetă, cel responsabil de declanşarea poliomielitei a fost eradicat în Statele Unite ale Americii datorită succesului vaccinării. În ciuda faptului că nimeni nu mai este predispus la această boală, cei care au contractat-o în trecut se luptă în fiecare zi pentru a putea prinde un nou răsărit. Oamenii se bazează pe mecanisme vechi de zeci de ani .Paul Alexander (70 ani) din Dallas este unul dintre puţinii oameni din întreaga lume care se foloseşte de "plămânii de oţel" pentru a putea respira. S-a confruntat cu o criză atunci când aparatul a început să funcţioneze defectuos.Din fericire, un mecanic dornic să îl ajute a auzit povestea lui. Brady Richards, căci acesta este numele lui a fost şocat de aspectul aparatului. El conţine o cutie înspăimântătoare din metal, similară unui sicriu. Pacienţii sunt obligaţi să stea întinişi în el, cu nişte tuburi amplasate în jurul gâtului. Funcţionează prin crearea unui vacuum care are rolul de a oxigena plămânii celor care au deficienţe pulmonare majore din cauza poliomielitei. În ciuda faptului că este complet paralizat de la gât în jos, Alexander a reuşit să îşi îndeplinească visul, acela de a deveni avocat. "Atunci când am fost transferat la Universitatea din Texas, toţi colegii erau oripilaţi de faptul că eram obligat să îmi aduc plămânul de oţel cu mine, în cutie, dar am făcut-o oricum. Obişnuiam să îmi reprezint clienţii stând într-un scaun cu rotile, atunci când boala nu era atât de avansată",povesteşte Alexander. Boala a avansat şi nu se mai poate deplasa deloc, fiind condamnat să îşi petreaca zilele închis în cutia de metal, dar încearcă să facă orice pentru a-şi uşura suferinţa. Momentan este ocupat cu scrierea unei autobiografii în care povesteşte întâmplări din existenţa sa condamnată la un lung şir de suferinţe.
Maşinăriile supranumite "plămânii de fier", au fost produse de March of Dimes, iar ultima de acest tip a fost fabricată în anul 1960. Cei care depind de ele pentru a trăi apelează la mecanici pentru a le menţine într-o stare bună de funcţionare. În anul 1952, atunci când a avut loc ultima epidemie de poliomielită în Statele Unite ale Americii, 3145 de persoane au decedat şi un număr de 21 269 au rămas paralizate pe viaţă. La acea vreme, utilizarea "plămânilor de oţel" era singura modalitate prin care cei afectaţi erau ţinuţi în viaţă. Deşi există alternative moderne, bolnavii refuză să apeleze la ele, de teamă că ele nu vor fi la fel de eficiente ca terifiantele cutii de oţel cu care s-au obişnuit.