Povestea uluitoare a „Sărutului” lui Brâncuși de pe mormântul unei misterioase rusoaice | FOTO

Într-o zi ploioasă de noiembrie 1910, o tânără studentă rusoaică la medicină este găsită fără viață în camera sa din Paris. Povestea ei, învăluită în mister, vorbește despre exil, pasiune și o iubire care ar fi împins-o spre gestul fatal. La scurt timp, pe mormântul ei din cimitirul Montparnasse apare o sculptură neobișnuită: doi îndrăgostiți uniți într-un singur bloc de piatră, într-o îmbrățișare compactă, aproape ritualică. Lucrarea, cumpărată cu 200 de franci, avea să devină una dintre cele mai disputate opere din istoria artei moderne. Astăzi, aceeași piesă este estimată la peste 50 de milioane de dolari, iar lupta pentru ea a traversat instanțe, guverne și chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Versiunea de 90 de centimetri a sculpturii „Sărutul”, realizată în 1907 de Constantin Brâncuși, se află și acum în cimitirul Montparnasse din Paris, și este una dintre cele aproximativ 40 de variante ale temei „Le Baiser”,dar aceasta are o poveste absolut uluitoare.

„Dragă iubită”

La sfârșitul anului 1910, o tânără rusoaică, Tatiana (numită Tania) Rachevskaïa, stabilită la Paris pentru a studia medicina este găsită fără viață în locuința sa. Povestea ei vorbește despre exil, frământări și o relație pasională cu un medic român.

Cei doi se cunosc în capitala Franței, iar legătura lor devine rapid intensă. Finalul este însă devastator: tânăra își ia viața.

Medicul, marcat de tragedie, caută o formă de omagiu care să depășească sobrietatea unui monument funerar obișnuit.

Îl cunoaște pe Constantin Brâncuși, un artist român aflat la început de drum.

La solicitarea sa, sculptorul realizează o statueta de 90 de centimetri concepută special pentru a fi așezată pe mormântul tinerei. Nimic altceva decât celebra operă a lui Constantin Brâncuși: „Sărutul”.

Familia fetei acceptă alegerea și cumpără lucrarea direct de la artist, plătind 200 de franci.

Sculptura este fixată pe mormântul din cimitirul Montparnasse, în Paris, cu o inscripție simplă și intimă: „Dragă iubită”.

Această versiune a celebrului „Sărut” al lui Constantin Brâncuşi, instalată acum 115 ani pe mormântul unei misterioase sinucigașe de origine rusă din cimitirul Montparnasse, apoi devenită obiectul unor ciudate fantezii erotice, s-a aflat timp de aproape 20 de ani în centrul unei bătălii juridice fără precedent, scrie Curatorial.

De la loc de reculegere la simbol erotic și o bătălie în instanțe timp de 20 de ani

Timp de decenii, monumentul nu a atras o atenție specială. În anul 2000, sculptura este evocată în „Kamikaze”, al patrulea și ultimul volum al jurnalului semnat de Marc-Édouard Nabe. Autorul descrie, într-un fragment controversat, episoade intime trăite alături de o prietenă chiar lângă monumentul funerar pe care este fixat „Sărutul”. Din acel moment, mormântul și sculptura capătă o reputație neașteptată, iar locul începe să fie perceput ca un spațiu al pasiunii, frecventat de cupluri îndrăgostite.

Un alt moment decisiv, de această dată cu miză financiară, îi amplifică notorietatea. La 4 mai 2005, la New York, o sculptură din marmură semnată de Constantin Brâncuși, „L’Oiseau dans l’espace”, (Pasărea în spațiu), este adjudecată la Christie's pentru 27,5 milioane de dolari. Tranzacția stabilește atunci un record mondial, transformând lucrarea în cea mai scumpă sculptură vândută până la acel moment.

Un comerciant de artă din Paris, Guillaume Duhamel, intuiește rapid că există potențial pentru o tranzacție spectaculoasă. Cunoscând existența „Sărutului” din cimitirul Montparnasse, el angajează un genealog și reușește să identifice șase descendenți ai tinerei rusoaice, moștenitori ai concesiunii perpetue și, implicit, ai monumentului funerar

Moștenitorii tinerei îngropate acolo, identificați la începutul anilor 2000, au realizat că dețin, teoretic, o avere. Intenția lor a fost clară: desprinderea sculpturii de pe mormânt și vânzarea ei la licitație. Statul francez s-a opus ferm. Din acest moment a început o bătălie în instanțe care a durat 20 de ani.

Bătălia juridică pentru un monument indivizibil

Descendenții solicită Ministerului Culturii un certificat de părăsire a teritoriului, obligatoriu pentru a putea vinde opera unui cumpărător străin sau care dorește să o scoată din Franța. Ministrul, Renaud Donnedieu de Vabres, se opune însă ferm. Pentru a împiedica plecarea „Sărutului” în străinătate, el clasifică această operă ca ultim tezaur național și înscrie întregul mormânt ca monument istoric în 2010, drept „clădire prin natura sa” – astfel, mormântul și opera formează un întreg indivizibil.

Refuzând să accepte decizia, descendenții Taniei contestă hotărârea. În 12 aprilie 2018, Tribunalul Administrativ din Paris le respinge din nou cererea.

La 17 decembrie 2020, Curtea administrativă de apel dă câștig de cauză familiei, statuând că „Sărutul”, deoarece a fost creat înainte de monument, putea fi în sfârșit îndepărtat de pe piedestal și mutat. Imediat, reprezentanții familiei se prezintă la cimitir pentru a încerca să recupereze statuia, dar ofițerii municipali, deja prezenți, îi împiedică.

La începutul lunii iulie 2021, Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanță administrativă din Franța, sesizat de Ministerul Culturii, emite o hotărâre contrară celei a Curții de Apel.

„Sculptura a fost achiziționată cu unicul scop de a fi fixată pe mormântul tinerei femei, constituind astfel un monument funerar indivizibil”, afirmă instanța.

Prin urmare, legalitatea deciziei din 2010 este confirmată: monumentul trebuie considerat „bun imobil prin natură”, ceea ce permite statului să îl înregistreze ca monument istoric, fără acordul proprietarilor sau despăgubiri.

Valoarea „Sărutul” din Cimitirul Montparnasse ajunsese la 50 de milioane de dolari.

În 16 noiembrie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) declară cererile descendenților inadmisibile, iar „Sărutul” rămâne pe piedestalul său din Montparnasse, sub supraveghere și protecție.

De la 200 de franci la o estimare de zeci de milioane, drumul acestei sculpturi spune o poveste despre iubire tragică, dorință, lăcomie și patrimoniu. O poveste în care arta nu mai aparține doar moștenitorilor sau statului, ci memoriei colective.