Profesorul și-a sedus eleva de 16 ani în excursie, apoi a dezvirginat-o

9 februarie 2016 20:07   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un profesor în vârstă de 33 de ani, rezervist de armată și tată a doi copii, și-a sedus eleva minoră în cadrul unei excursii cu clasa. Tânăra avea numai 14 ani la acel moment, fiind o adolescentă ușor de influențat, mai ales de către propriul profesor.

Aceștia se aflau în excursie când bărbatul a atras-o într-o peșteră unde a „sărutat-o pasional”. Tânăra, având acum 18 ani, povestește că s-a simțit atrasă de el. „Puterea lui mi s-a părut atrăgătoare. Mi s-a părut incitant să mă întâlnesc cu el. Mi-a zis că era în armată și că era, de asemenea, antrenor personal. Nu mă simțeam confortabil pentru că nu eram activă din punct de vedere sexual și încercam să evit acest lucru. Mi-a zis că mă va antrena”, a declarat ea, potrivit dailymail.co.uk.

Totul a pornit de la faptul că cei doi au început să-și trimită mesaje pe rețelele sociale. Profesorul îi spunea că este specială și minunată. Apoi, când au plecat într-o excursie, acesta a profitat de ocazie pentru a o săruta. „Când am mers în excursia de cățărat pe stânci am ajuns să ne sărutăm într-o peșteră”, mai povestește tânăra. Ulterior, profesorul Lee Lewis, de la școala din Barry, sudul Țării Galilor, a dezvirginat-o pe elevă în casa părinților ei.

Relația sexuală dintre ei a continuat pe parcursul a doi ani, timp în care profesorul i-a spus elevei să țină totul secret, pentru a nu-și pierde locul de muncă. Totul a mers bine o perioadă, însă tânăra povestește că Lewis a devenit „abuziv emoțional” în luna februarie a anului trecut. Bărbatul ar fi amenințat-o că le va spune părinților ei de relația lor. Mai mult, acesta ar fi urmărit-o pe fată acasă și la locul ei de muncă cu jumătate de normă.

„Nu voiam ca oamenii să știe, am fost întodeauna un copil bun. Nu voiam ca familia mea să știe, pentru că mi-era rușine de ce făceam”, a mai povestit ea. Eleva susține că, în cele din urmă, i-a spus profesorului că vrea să se despartă de el, însă el a amenințat-o că își va pune capăt zilelor dacă îl părăsește.

În luna iunie a anului trecut, tânăra și-a făcut curaj și a spus personalului școlii totul. „Nu voiam să mint ca să îl protejez. Vreau să trec peste și să mă asigur că acest lucru nu se mai întâmplă nimănui”, a declarat ea. Profesorul Lewis a fost dat pe mâna autorităților, iar audierea juridică în cazul lui se află, încă, în desfășurare. 

Mai multe