Recompensă uriaşă pe capul unui câine! Sombra e spaima traficanţilor de droguri

27 iulie 2018 17:10   Fapt divers
Ultima actualizare:

Ea este Sombra, un câine poliţist din Columbia, care a devenit spaima traficanţilor de droguri. Patrupedul a descoperit aproape 10 tone de cocaină de-a lungul anilor, iar acum traficanţii de droguri i-au pus gând rău.

Urabeños, consideradă cea mai puternică organizaţie criminală din Columbia, oferă 70.000 de dolari pe capul câinelui. Poliţiştii au luat imediat măsuri şi-o păzesc pe Sombra mai ceva ca pe un diplomat.

Câinele a fost mutat din zona unde operau cei din grupare şi a fost plasat pe aeroportul din Bogota, scrie BBC. Autorităţile consideră că este un loc sigur pentru patruped, care, în prezent este păzit de mai mulţi poliţişti.

Sombra (n.r Umbra) a descoperit 5,3 tone de cocaină în oraşul Turbo, iar de curând a găsit alte patru tone ascunse în componente de maşină. Colonelul Carlos Fernando Villareal a declarat că după ce au cooptat-p pe Sombra în echipă şi au descoperit drogurile, au reuşit să aresteze 245 de persoane care făceau trafic cu droguri de mare risc.

Sombra are 6 ani, face parte din rasa Ciobănesc german şi lucrează cu cei de la narcotice de când era puiuţ. Câinele a participat la peste 300 de operaţiuni alături de poliţişti.

Mai multe