Rugăciunea pe care trebuie să o rosteşti pe 20 iulie pentru a-ţi îndeplini dorinţele! Ce sfânt este sărbătorit
Creştin ortodocşii îl sărbătoresc, marți, 20 iulie, pe Sfântul Ilie, despre care se spune că le vine în ajutor pentru a le îndeplini dorinţele şi pentru a-i ajuta să depăşească momentele dificile din viaţă.
De aceea, în zi de sărbătoare este bine să fie rostită această rugăciune închinată sfântului făcător de minuni. ”Ne rugăm ţie, Sfânt Ilie, cel care ai fost ridicat la cer într-un car de foc, învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului în timpul Schimbării Lui la Faţă, acum sălăşluind în lăcaşurile Raiului şi stând în faţa tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în faţa sfintei tale icoane şi cu umilinţă alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinţei, al izbăvirii de păcate, şi cu Atotputernica Sa bunăvoinţă să ne ajute să ne îndepărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre lucrul bun.
Descoperă continuarea rugăciunii aici.