Sărbătoare în Matematică. Azi este Ziua lui Pi. De ce se sărbătoreşte şi pe 22 iulie

22 iulie 2019 14:40   Fapt divers
Ultima actualizare:

Toată lumea ştie că numărul Pi (π) este una dintre cele mai importante constante matematice. Este un număr irațional, a cărui valoare este egală, în varianta scurtă, cu 3,14. Mai este numit şi “Constanta lui Arhimede“, deoarece acesta a fost primul care a încercat să calculeze valoarea lui π cu exactitate.Puţini ştiu însă că Pi are şi o zi în care este sărbătorit. De fapt două zile sunt recunoscute pe plan mondial. Una este pe 14 martie, celalată este pe 22 iulie.

Valoarea numărului Pi este raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc într-un spațiu euclidian. Este aceeași valoare ca și raportul dintre aria unui cerc și pătratul razei sale adică este egală aproximativ cu 3,14159 în notația zecimală obișnuită. Simbolul π a fost propus pentru prima oară de matematicianul galez William Jones în 1706. Pi este un număr iraţional. Reprezentarea sa zecimală nu are sfârșit și nu începe nici să se repete. Numărul este și transcendent, ceea ce înseamnă, printre altele, că nu există un șir finit de operații algebrice cu numere întregi (puteri, extrageri de radicali, sume etc.) al căror rezultat să fie egal cu valoarea lui.

Numărul Pi este dat de fracţia 22/7 care se calculează aproximativ la 3,14. Astfel, s-a decis ca data

Depinde de formatul datei

Oamenii din țările care își scriu datele în formatul de 22 iulie (22/7) să fie ziua în care se sărbătoreşte acest număr. Însă nu toată lumea este de acord cu această dată. Mulţi sărbătoresc ziua lui Pi pe 14 martie, deoarece valoarea numărui este 3,14 (adică 14.03), conform timeanddate.com.

Cum să sărbătoriți Ziua lui Pi?

Iată câteva modalități prin care puteți să vă bucuraţi de această sărbătoare internaţională, irațională, dar plăcută:

Faceţi plăcinte şi tarte. Amintiți-vă că o plăcintă sau o tartă este, de asemenea, un cerc.Astfel că, nu numai că învățați ceva despre matematică, ci vă şi distrați în timp ce îl mănâncaţi.

Faceţi un concurs pi. Cine știe cele mai multe cifre din număr, ia o plăcintă acasă.

Știați că secvența 123456 nu apare în primele milioane de cifre ale pi?

Mai multe