Satul fantomă din România de care nu a auzit nimeni. Ce se ascunde în pădurile străbătute de „Autostrada cu tuneluri”
La granița tăcută dintre județele Timiș, Hunedoara și Arad, acolo unde hărțile devin neclare, iar pădurile înghit drumuri, se ascunde Bulza — un sat-fantomă despre care puțini au auzit.
Aflat la câțiva kilometri de celebra „Autostradă cu tuneluri”, Bulza pare mai degrabă o legendă uitată decât o așezare vie. Astăzi, doar cinci familii mai trăiesc aici, într-un colț de lume unde timpul s-a oprit, dar poveștile nu au încetat să curgă, scrie Adevarul.
Pentru a ajunge în Bulza dinspre Arad, trebuie să părăsești asfaltul și să te aventurezi pe un drum industrial care urmărește malul stâng al Mureșului. De acolo, te afunzi încă 7-8 kilometri prin păduri dese, până când zărești primele case — martori muți ai unei lumi care aproape a fost uitată.
Odată, Bulza era legat prin drumuri de pământ de satele din Margina și de ținuturile Hunedoarei. Azi, acele căi au fost înghițite de pădure, iar legăturile cu exteriorul sunt fragile.
Autostrada Lugoj–Deva, cu nodurile rutiere de la Margina și Holdea, trece la doar câțiva kilometri, dar accesul rămâne dificil. În lipsa drumurilor de legătură, localnicii ocolesc zeci de kilometri prin Valea Mureșului pentru a ajunge la civilizație.
O biserică-monument și cinci gospodării
Satul Bulza are o istorie de peste opt secole, fiind fondat în Evul Mediu de oameni care au căutat refugiu din calea cotropitorilor sau au dorit să trăiască liberi, departe de moșiile nobiliare. Azi, centrul satului este dominat de o biserică de lemn, ridicată la începutul secolului al XIX-lea, devenită monument istoric.
În jurul bisericii, cândva se aflau peste 120 de gospodării. Acum, au mai rămas doar câteva, răsfirate pe valea unui pârâu. Maria și Ioan, doi dintre ultimii băștinași, își amintesc cu emoție de vremurile în care satul era viu.
„Bulza a fost un loc animat. Dar am fost tot timpul izolați, fără semnal de telefon, fără drumuri bune. Școala din sat s-a închis prin 1980, iar de atunci oamenii au început să plece. E greu să ții legătura cu ai tăi, trăind aici”, povestește Maria Ticula.
Legendele Bulzei: mine de aur, comori și haiduci
Dacă azi Bulza este o oază de liniște, în trecut ascundea activități intense. În perioada interbelică, aici a funcționat o mină de blendă, pirită și galenă, ale cărei rămășițe se pierd acum în pădure. În vremea Imperiului Austro-Ungar, se exploata aici și aur sau antimoniu, iar poveștile legate de aceste mine s-au transformat în legende transmise din generație în generație.
Una dintre ele vorbește despre un bulgăre uriaș de aur, descoperit de un localnic într-o galerie abandonată. Întors după comoară, omul ar fi fost ucis de prăbușirea tavanului, iar aurul a rămas îngropat pentru totdeauna. O altă versiune sugerează că haiducii care se ascundeau în pădurile dese din jurul Bulzei ar fi ascuns aici o comoară imensă, niciodată găsită.
Deși localnicii cunosc poveștile, nimeni nu a mai avut curajul să sape în galeriile surpate. Poate de teamă, poate din respect față de legende. Pădurea păstrează secretele intacte.
Liniștea tulburătoare a unui loc viu doar în weekend
În ciuda izolării, satul nu e complet părăsit. Unii foști localnici revin în weekend pentru liniștea aproape supranaturală pe care o oferă locul.
„Este un colț minunat. Chiar dacă nu mai sunt oameni ca odinioară, natura e aceeași. Azi a fost maslu, de aceea satul a fost mai animat. Dar în alte zile, e o liniște tulburătoare, întreruptă doar de freamătul pădurii”, spune o femeie venită aici la sfârșit de săptămână.