Se dă cu motorul doar legat la ochi

10 august 2017 19:58   Fapt divers
Ultima actualizare:

Incredibil! Indianul Jeet Trivedi are puteri cu totul neobişnuite. Tânărul în vârstă de 17 ani poate să meargă cu motocicleta legat la ochi. Şi-a antrenat mintea şi acum poate chiar să citească fără vedere.

Cercetările au arătat că persoanele care şi-au pierdut vederea îşi dezvoltă mai mult celelalte simţuri în comparaţie cu oamenii normali. Asta le permite orbilor să-şi dea seama ce se întâmplă în jurul lor fără să vadă. Adolescentul indian Jeet Trivedi nu e nevăzător. Însă el susţine că şi-a antrenat aşa de bine mintea şi celelalte simţuri, încât nu are nevoie de ochi pentru a conduce motocicleta sau maşina. De asemenea, poate să citească sau chiar să bage aţă pe urechile acului, legat la ochi. Mulţi conaţionali îl consideră un adevărat erou. Pentru cei care nu credeau în abilităţile lui cu totul ieşite din comun, Jeet a făcut o demonstraţie. El a mers cu motocicleta, pe o distanţă de 40 de kilometri, legat la ochi. La demonstraţie au fost prezenţi numeroşi indieni neîncrezători care au rămas şocaţi de ce au văzut. “Are un foarte bun control al simţurilor. A făcut foarte multe exerciţii pentru activarea creierului. Reuşeşte performanţa de a conduce un vehicul legat la ochi după ce a făcut ore în şir de gimnastică a minţii”, a explicat profesorul Bharat Patel, expert în biologie.

Jeet Trivedi a făcut exerciţii pentru dezvoltarea simţurilor timp de mai mulţi ani. A făcut tot felul de lucruri legat la ochi, cum ar fi găsirea unor obiecte, a jucat şah cu 3 persoane simultan şi le-a bătut pe toate. Întrebat cum poate să meargă cu motocicleta fără să-şi folosească ochii, tânărul a spus: “Îmi folosesc abilitatea de a mirosi, de a vizualiza în minte apropierea unui obstacol. Calculez ce obstacol poate să fie şi cum aş putea să-l evit. Şi reuşesc să-l depăşesc”. 

Mai multe