Se dă cu placa şi cântă la vioară

5 mai 2017 20:06   Fapt divers
Ultima actualizare:

Inimaginabil! Nuno Santos cântă la vioară în timp ce lunecă pe valuri uriaşe într-una dintre cele mai periculoase zone de surf din lume. Este primul pământean care reuşeşte o astfel de performanţă.

Portughezul Nuno Santos (36 de ani), profesor la Institutul Politehnic din Leira, este unul dintre cei mai curajoşi pământeni. El a învăţat să cânte la vioară de la vârsta de 5 ani, însă nu este un virtuoz de talie internaţională.

De aceea, ca să se afirme, în ultimii zece ani, Nuno a început să concerteze în cele mai ciudate locuri de pe planetă, cum ar fi la poalele unui vulcan din Ecuador sau în Pădurea Amazoniană. Însă de departe cea mai mare reuşită a sa este cântatul la vioară în timp ce “călăreşte” valurile de 23 de metri înăţime ale Oceanului Atlantic ce se îndreaptă furioase spre coastele portugheze din zona oraşului Nazaré. Violonistul interpretează colinde şi melodii din repertoriul internaţional în timp ce îşi ţine perfect echilibrul pe placa de surf care străbate masivele ziduri de apă.

Pentru a ajunge să facă astfel de spectacole incredibile, portughezul s-a antrenat ani buni, fiindcă e conştient că îşi riscă viaţa. Ştie că surful în Nazaré, unde s-au înregistrat şi s-au doborât recorduri mondiale de valuri, necesită concentrare şi pregătire intensă.

“Am pierdut numeroase viori şi arcuşuri în ocean, dar nu regret. Apa sărată îmi afectează adesea instrumentele. M-au costat foarte mult şi echipamentele de surf, micile ambarcaţiuni nautice ce mă remorchează. Însă nu regret. Din punct de vedere acustic, muzica se aude minunat în mijlocul valurilor. Vântul poartă pe aripile sale acordurile muzicale până la mal”, spune Nuno Santos.

Mai multe