Și-a prins soțul cu amanta, dar a ajuns să facă din asta o avere

7 iunie 2017 14:53   Fapt divers
Ultima actualizare:

Şi-a prins soţul că o înşală, dar a ajuns să facă din asta o avere. Este povestea unei femei din Marea Britanie, care acum este milionară după ce şi-a deschis o agenţie de detectivi care strâng probe împotriva persoanelor infidele.

Rebecca Jane (32 de ani) a pus pe picioare această afacere după ce a început să simtă că soţul o înşală, dar niciun investigator nu voia să îl urmărească şi să îi aducă probe care să-i confirme bănuiala, scrie Mediafax.

În 2006 a fondat alături de o prietenă “The Lady Detective Agency” , firmă care se bucură de un imens succes şi care are acum reprezentanţe în Manchester, London şi Stockholm.

A fost înşelată, dar şi ea a călcat strâmb

Rebecca s-a despărţit de primul său soţ şi s-a recăsătorit în 2012. A făcut un copil, dar a ajuns să îşi înşele jumătatea cu un vecin. A divorţat şi de cel de-al doilea soţ, iar acum este singură.

Femeia admite că se simte vinovată pentru că şi-a înşelat cel de al doilea sot, dar are convingerea ca ar proceda la fel dacă s-ar întoarce în urmă. “Nu am spus niciodată că sunt o sfântă. Nimeni nu are o aventură dacă se simte fericit", a mărturisit ea, potrivit The Sun.

Mai multe