Sigur vei fi invidios pe ea! Are 11 ani și sparge 1000 de lire lunar
O școlăriță din Marea Britanie poate concura la titlul de cel mai răsfățat copil. Tatăl fetei este agent de bursă și își permite să dea în fiecare lună nu mai puțin de 1000 de lire sterline doar pentru a-i îndeplini orice dorință odorului său.
Are haine de la cei mai renumiți designeri și este pasionată de pantofii sport, din care are nu mai puțin de 30 de perechi, toate de firmă. Lili-Rae Izatt-Port are și o serie de hobby-uri costisitoare, pentru că părinții ei își dpresc ca fata lor să își găsească pasiunea și menirea în viață, relatează Daily Mail.
În fiecare seară a săptămânii, Lili-Rae are pe agendă o nouă activitate, de la golf și înot până la dans și vioară. Unii oameni îi văd pe părinții ei, care sunt divorțați, și pe mama vitregă a puștoaicei, un pic prea determinați și impunători în ceea ce privește programul aglomerat al fetei, însă aceasta recunoaște că-i fac plăcere toate activitățile la care este înscrisă.
Când crește, Lili își dorește să fie agent de bursă sau creatoare de modă. Tatăl ei i-a promis un ceas Rolex dacă va învăța o limbă străină până la 16 ani.
"Sunt un copil normal. Fac balet, step, street dance, înot, fotbal, golf, învăț franceza și iau cursuri de vioară. Asta este tot ceea ce fac. În fiecare seară, după școală, am ceva diferit de făcut, dar nu este obositor. Mi se pare chiar distractiv. Părinții mei vor doar ca eu să mă descurc bine mai târziu și să am succes, ceea ce vreau și eu. Știu că sunt norocoasă, nu doar pentru tot ceea ce pot face, cât și pentru toate cadourile pe care le primesc, dar nu sunt răsfățată", a declarat fetița care poate stârni invidia oricărui adult cu viața ei ocupată și garderoba impresionantă.