Șocant. Pacient cu demență, bătut în propria-i casă de asistentul medical

5 iulie 2017 21:55   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un asistent medical a fost surprins pe camerele video în timp ce lovea un pacient care suferea de demență. Bărbatul în vârstă de 89 de ani a fost lovit de 11 ori, iar familia lui s-a alarmat în momentul în care a văzut urmele de pe corpul său.

Jie Xiao, un asistent medical personal din Ottawa, Canada, a fost arestat și acuzat că l-a lovit cu brutalitate pe George Karam, un bătrân de 89 de ani. Familia pacientului s-a panicat după ce au văzut pe trupul bărbatului mai multe răni inexplicabile.

Drept urmare, nepotul bătrânelului a instalat o cameră video în încăperea în care bărbatul stătea și era îngrijit pentru a avea o explicație la urmele de pe corpul acestuia. În momentul în care a văzut imaginile, tânărului nu i-a venit să creadă cum bunicul lui este atacat în propria-I casă, chiar de omul care se presupunea că ar trebui să aibă grijă de el.

”M-am ridicat în picioare și amcăzut instantaneu. Picioarele mi s-au înmuiat și nu știam cum să răspund la imaginile de pe înregistrare”, a declarat nepotul bătrânului, potrivit Metro.

Înregistrarea arată cum Xiao intră în camera bărbatului pentru a-I schimba scutecul. Pacientul confuz încearcă să-l oprească pe îngrijitorul medical de două ori, moment în care acesta începe să-l lovească de 11 ori. Mai mult decât atât, acesta încearcă să-l sperie, îndreptând de două ori pumnul spre fața bătrânului.

Poliția a venit imediat la fața locului și l-au arestat pe Xiao, iar pacientul a fost transportat la spital pentru a-i fi verificate rănile, însă nu a fost nimic grav. Xiao Karam a pledat vinovat și va fi judecat pentru faptele sale.

Mai multe