Ştiai că poţi să-ţi măreşti punctul G?
Orice este posibil în ziua de azi. Cu ajutorul chirurgiei, arăţi mai bine, îţi corectezi defecte, întinereşti, ba chiar poţi să-ţi stilizezi zona intimă. În cabinetele medicilor chirurgi esteticieni se fac vaginoplastii, labioplastii sau augmentări ale punctului G, astfel încât să obţii senzaţii tari, în pat.
Punctul G nu este un mit. Este un pachet de terminaţii nervoase situate în vagin, pe faţa antero-inferioară. La unele femei, aceste terminaţii nervoase sunt plate, lipsite de sensibilitate, iar actul sexual este nesatisfăcător. Totul se poate remedia, ne spune medicul Florin Juravle. „Este o procedură simplă, în care se foloseşte colagen uman pentru a construi şi evidenţia punctul G. Totul durează mai puţin de 10 minute, nu este nevoie de perioadă de recuperare. Activitatea sexuală se poate relua în aceeaşi zi. În urma acestei intervenţii, se măreşte sensibilitatea în zonă şi îmbunătăţeşte contactul sexual”, explică specialistul. O astfel de intervenţie costă circa 500 de euro.
Preţurile pornesc de la 500 de euro
Tot pentru senzaţii mai intense în pat, în special femeile care au născut pot face o vaginoplastie. Prin această procedură se strânge interiorul canalului şi orificiului vaginal.
„Procesul natural de naştere şi/sau de îmbătrânire poate duce la deteriorarea muşchilor din jurul deschiderii vaginale, la deteriorarea pereţilor vaginali. Diametrul interiorului se măreşte excesiv, iar muşchii îşi pierd din rezistenţa lor elastică. Femeile în cauză percep o diminuare a senzaţiilor din timpul actului sexual şi doresc o soluţie de întinerire a vaginului”, mai spune medicul Florin Juravle pe site-ul său.
Vaginoplastia durează 1-2 ore şi constă în injectarea de grăsime proprie, recoltată de la pacient, după o prelucrare specială. Activitatea sexuală se poate relua după 4-6 săptămâni de la intervenţie. Pentru astfel de lux, trebuie să scoţi din buzunar peste 1.000 de euro.
Dacă nu eşti mulţumită de forma labiilor, află că şi acestea se pot modifica. Labioplastia este una dintre cele mai des solicitate proceduri chirurgicale cosmetice vaginale. Nemulţumirile doamnelor includ: ţesut labial alungit, asimetric sau hiperpigmentat.
„Aspectul labiilor mici variază natural de la femeie la femeie. Unele doresc labioplastie doar pentru motive estetice, altele pot, de asemenea, suferi de disconfort sau durere, intervenţia fiind o necesitate. Intervenţia se efectuează sub anestezie locală sau sedare, iar pacienta poate părăsi clinica la câteva ore după intervenţie”, explică medicul. Totul costă între 600 şi 2.000 de euro.