Știința chiar bate filmul: a fost creat embrionul om-porc
Scenariile filmelor SF sunt egalate cu succes în laboratoarele institutelor de cercetare. Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze un „embrion-himeră” din combinaţia om-porc, acesta fiind un pas extrem de important pentru viitorul medicinei.
Pentru a crea embrionul himeră, celule stem umane, care se pot dezvolta în orice ţesut, au fost injectate într-un embrion de porc. Este prima dovadă că se pot crea himere prin combinarea materialului genetic de la oameni şi animale, scrie bbc.com, citat de Hotnews.“Scopul final este de a creşte ţesuturi sau organe funcţionale care pot fi folosite la transplant, dar noi suntem departe de asta. Acesta este un prim pas important,” a declarat Juan Carlos Izpisua Belmonte, coordonatorul cercetării.
Celule stem umane sunt injectate într-un embrion de porc, apoi, embrionul, acum un amestec de material genetic de om şi de porc, este implantat în porc şi lăsat să crească până la o lună. “Aceasta este prima dată când celulele umane sunt observate cum cresc în interiorul unui animal mare”, spune profesorul Juan Carlos Izpisua Belmonte, de la Institutul Salk.Cercetătorii susţin că dezvoltarea unui astfel de procedeu ar fi utilă în viitor pentru testarea medicamentelor, înainte de a efectua studii pe oameni, pentru studierea apariţiei şi a declanşării bolilor umane sau pentru înţelegerea primelor etape ale dezvoltării embrionului uman. Studiul a readus însă în discuţie îngrijorări etice privind problema apariţiei unor animale inteligente cu creier umanizat sau posibilitatea ca aceste creaturi bizare să fie eliberate în natură în mod accidental.