Suntem nişte fete normale, dar împărţim două picioare

28 aprilie 2016 21:20   Fapt divers
Ultima actualizare:

Cine zice că două suflete nu pot trăi în acelaşi trup? Siamezele Pin şi Pan, de 7 ani, din Nakhon Sawan, Thailanda, spun că nici nu concep viaţa una fără cealaltă.

Întrebate în prima zi de şcoală dacă îşi doresc să facă o operaţie să fie separate, cele două fetiţe au răspuns în cor: „Nu!”. Întrebarea era inutilă, pentru că separarea lor e imposibilă. Ele s-au născut „sudate” în talie, deşi au trunchiuri complet dezvolta­­te separat. „Pin are piciorul drept şi eu piciorul stâng. Am învăţat să mergem pe tricicletă la 4 ani, dar acum nimeni nu ne întrece când ne dăm pe străzi”, a povestit Pan.

Fetiţele au persona­­lităţi diferite, sunt încăpăţânate şi trăiesc în casa bunicii Noknoi Pongchumnan. Uneori se mai şi ceartă. Când  se supără, stau îmbufnate „spate în spate” şi după 5 minute se iau în braţe şi se pupă. Pentru că au probleme cu echilibrul, fetele merg la şcoală împinse într-un cărucior. Adoră să se bălăcească, să se uite la desene animate în timp ce mănâncă şi, când nu au lecţii, se plimbă cu tricicleta.

Mai multe