Talerul puternic care a decis denumirea „leu” a banului românesc. Ar fi trebuit să se numească „românul”, după francul francez

Oare câți dintre noi știm că moneda națională nu trebuia să se numească „leu”. În secolul al XIX-lea, când statul modern român își construia instituțiile, denumirea oficială propusă era „românul” sau „românat”, un nume inspirat direct din identitatea națională. Alegerea finală a fost însă influențată de o tradiție mult mai veche, care nu avea legătură cu politica, ci cu practica economică.

Timp de peste un secol, locuitorii Principatelor au folosit o monedă străină cu un simbol puternic. Imaginea acelui animal heraldic avea să dea numele monedei românești moderne. Astfel, „leul” nu a fost o invenție administrativă, ci rezultatul unei continuități istorice. Povestea sa începe cu mult înainte de apariția României moderne.

Moneda străină care a dat numele leului românesc

În urmă cu aproape 160 de ani, leul a devenit moneda naţională a Principatelor Române, pe al căror teritoriu circulau până la acea dată în jur de 80 de monede străine, precum napoleonul, galbenul austriac, ducatul olandez, piastrul, rubla sau francul.

Primele negocieri pentru baterea unei monede naţionale au avut loc după venirea pe tronul Principatelor Unite a lui Alexandru Ioan Cuza.

În 1859, Victor Place, consulul francez la Iaşi a negociat, în numele guvernului român, baterea unei monede naţionale care să aibă aceeaşi valoare cu cea a francului francez. Denumirea primilor bani româneşti a stârnit numeroase dezbateri, variantele luate în calcul fiind românul, după modelul francez (francul), statul reuşind să obţină permisiunea unei bănci din Franţa pentru creditarea primei emisiuni.

Ulterior s-a stabilit un alt nume, acela de romanat, care era divizat în decime sau bani (a zecea partea dintr-un romanat) şi centime sau bănişori (a suta parte dintr-un romanat). Proiectul nu a fost însă finalizat deoare „Napoleon III nu a sprijinit până la capăt emiterea unei monede naţionale româneşti, deoarece nu dorea să provoace o reacţie ostilă a Imperiului Otoman", se arată pe pagina BNR.

Discuţiile au fost realuate în timpul domniei lui Carol I, scrie Historia. 

Leul de pe talerul olandez 

Originea denumirii „leu” se află în circulația talerilor olandezi în Principatele Române, începând cu secolul al XVII-lea. Acești taleri, numiți löwenthaler, aveau gravată pe revers imaginea unui leu ridicat pe două labe, un simbol heraldic puternic și ușor recognoscibil. Locuitorii au început să numească simplu aceste monede „lei”, indiferent de originea lor exactă.

Talerii olandezi au circulat intens în Țara Românească și Moldova, devenind o referință stabilă într-un spațiu monetar dominat de monede străine.

Chiar și după ce au dispărut din circulație, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (în jurul anului 1750) denumirea „leu” a continuat să existe ca unitate de calcul imaginară. Prețurile, taxele și tranzacțiile erau raportate la „lei”, chiar dacă plata efectivă se făcea în alte monede.

Această continuitate este esențială. „Leul” nu a apărut prin decret, ci prin uz economic. Era deja adânc înrădăcinat în mentalul colectiv, devenind o convenție practică și familiară.

„Moneda va avea pe o parte armele ţării şi pe alta indicaţiunea valoarei nominale şi anul", se arată în legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale din 22 aprilie / 4 mai 1867.

După promulgarea legii, s-au bătut monedele de aur de 5, 10 şi 20 de lei, monedele de argint de 50 de bani, 1 leu şi 2 lei şi monedele de cupru de 1, 2, 5 şi 10 bani.

„Monedele de aur şi de argint ale Franţei, Belgiei, Italiei şi Elveţiei fabricate după acelaşi sistem monetar se vor primi în ţară în toate casele publice deopotrivă cu moneda legală a ţării”, se mai precizează în documentul promulgat în urmă cu un secol şi jumătate.

Interesant este că aceeași origine se regăsește și în alte monede.

Moneda Bulgariei se numește „leva”, termen care înseamnă tot „leu”. Mai mult, denumirea „dolar” provine din „thaler” sau „daler”, aceeași familie de monede europene, ceea ce face ca leul românesc și dolarul american să aibă o origine istorică comună.