TEST Un câine sau două pisici? Ce spune despre tine ce vezi prima dată în imagine

26 noiembrie 2021 11:03   Fapt divers
Ultima actualizare:

Testele de personalitate vizuală pot fi moduri interesante şi incitante de a descoperi cum interpretează creierul nostru informaţiile şi ce ar putea însemna aceasta în ceea ce priveşte obiceiurile şi preferinţele noastre personale.

Psihologul britanic Richard Gregory, care a fost şi profesor de neuropsihologie la Universitatea din Bristol, a realizat un experiment numit „masca goală”. Potrivit specialistului,, percepţia vizuală a creierului se bazează pe procesarea de sus în jos şi aproape 90% din informaţiile pe care ochii noştri le percep pentru prima dată se pierd în momentul în care ajunge la creier. De aceea, mintea trebuie să facă cea mai bună presupunere pe baza experienţelor trecute şi a amintirilor legate de cunoaşterea obiectului observat. În exemplul său cu masca rotativă a lui Charlie Chaplin, dr. Gregory a explicat că percepem partea goală a măştii ca fiind proeminentă şi că o vedem că se roteşte în direcţia opusă, pe baza aşteptărilor minţii cu privire la modul în care ar trebui să arate şi să apară imaginea. Mintea nu este obişnuită să vadă feţe inversate, dar are o cantitate enormă de date despre cum arată feţele umane obişnuite, aşa că acest lucru ne face să vedem ceva diferit de ceea ce există de fapt.

Citește aici continuarea.

Mai multe