Timiditatea femeii poate “otrăvi” libidoul partenerului. O discuţie despre sex este necesară

24 octombrie 2019 17:04   Fapt divers
Ultima actualizare:

Este o realitate faptul că timiditatea reprezintă o barieră psihologică în relaţionarea interpersonală. Parcă ceva te opreşte să te exprimi, să arăţi ceea ce simţi, ceea ce eşti şi să comunici ceea ce doreşti.

Sexul de calitate înseamnă să uiți de timiditate, să-ți lași imaginația să zburde, să explorezi, să experimentezi și să ai încredere în propria persoană. Un strop de timiditate nu strică nimănui, însă tot ce depăşeşte acel strop afectează interacţiunea cu sexul opus, viaţa romantică a unei persoane, dorinţa, plăcerea şi chiar viaţa sexuală.

Cum afectează timiditatea viaţa sexuală?

Timiditatea în aşternuturi duce la o viaţă sexuală nesatisfăcătoare pe mai multe căi. În primul rând, activitatea sexuală presupune o lipsă de inhibţii în ceea ce priveşte instinctele sexuale primare. Această libertate a simţurilor nu se manifestă în cazul unei persoane timide, cel puţin, nu de faţă cu altă persoană. Potrivit sexologilor, timiditatea este printre principalele cauze ale nemulţumirii pe plan sexual în cuplu.

În al doilea rând, activitatea sexuală poate fi afectată de timiditate din cauza unei comunicări ineficiente. Partenerului timid îi va fi greu să-i mărturisească celuilalt nevoile sale pe plan sexual. Potrivit unui studiu, femeile sunt mai afectate decât bărbaţii de timiditatea în dormitor.

Cum scapi de timiditate în pat?

O discuţie despre sex cu partenerul este una dintre metodele eficiente pentru a scapa de timiditate în pat. Te relaxează şi te scapă de inhibiţii. Este firesc să-ţi fie teamă de necunoscut, aşa că nu vei scăpa de timiditate dacă nu îi spui partenerului despre ceea ce ţi-ar plăcea să se întâmple în timpul partidei de sex şi bucură-te dacă îţi oferă indicaţii despre cum ţi-ai putea îmbunătăţi tehnica. Comunicarea permanentă cu iubitul te va ajuta să scapi de timiditate în pat.

Mai multe