Trăieşte în copac de 14 ani
19 august 2016 21:10
Fapt divers
Ultima actualizare:
Robert Prudhoe e un inginer de 75 de ani din Warburton, o suburbie a oraşului Melbourne.
El trăieşte de 14 ani într-o casă pe care şi-a construit-o într-un copac. Este o casă din materiale reciclabile şi lemn, cu trei etaje, unde se simte foarte bine. Şi-a amenajat înăuntru o bucătărie, sufragerie şi trei dormitoare. Casa din copac a devenit deja o atracţie turistică. Vin s-o vadă turişti din întreaga lume, însă autorităţile locale vor s-o demoleze. Au luat această decizie pe motiv că nu ar fi o locuinţă sigură. În plus, i se reproşează lui Prudhoe că nu a avut o autorizaţie de construcţie. Bărbatul este disperat, fiindcă nu concepe să trăiască nicăieri în altă parte.