Trei dintre cei 16 noi sfinți propuși de BOR, aparținători ai curentului legionar
Decizia recentă a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a propune 16 noi sfinți români nu a trecut neobservată. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) a anunțat miercuri, 17 iulie, că „ia act cu mâhnire de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării, act premergător proclamării acestora prin tomosurile sinodale în 2025, a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii `30 și `40”.
Institutul „Elie Wiesel” susține că e de datoria sa să aducă la cunoștința publicului din România câteva aspecte din biografia unora dintre clericii aprobați pentru canonizare.
Astfel, conform datelor celor de la „Elie Wiesel”, Ilarion Felea (1903-1961) a desfășurat activități politice militante în timpul Statului Național Legionar ca membru al Mișcării Legionare și șef al cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad. Între 1944 și 1945 a fost internat în Lagărul de la Caracal prevăzut pentru foștii legionari. În plan publicistic, prin contribuțiile la revista eparhială Biserica și școala, Felea a făcut apologia Mișcării legionare și a programului statului etnocratic a lui Nichifor Crainic pe care îl caracteriza drept „cea mai prețioasă contribuție ce a dat-o spiritul românesc la opera de renaștere a statului român” întrucât viza și „distrugerea parazitismului iudaic”. Citește mai multe pe canal33.ro.