Trei sfaturi utile pentru șoferii începători

6 noiembrie 2019 19:38   Fapt divers
Ultima actualizare:

Conducerea unei mașini este una dintre activitățile care oferă o doză de libertate, dar implică și un grad de risc destul de ridicat.

Având permis de conducere, ai posibilitatea de a călători oricând îți dorești, fără să depinzi de orarul trenurilor sau de alți conducători auto. Pe de o parte, riscurile vin atât din partea celorlalți șoferi, cât și a drumurilor pe care le tranzitezi. Pe de altă parte, conducerea unei mașini fără a ști sau fără a respecta regulile de circulație poate duce la tragedii. Cea mai bună metodă de a evita accidentele în trafic este să te înarmezi cu răbdare și cu foarte multă precauție. 

Un șofer care are emoții poate fi un șofer nesigur. De aceea, încă din prima zi la volan, este indicat să înveți să-ți ții sub control sentimentele care pot interveni, cu urmări negative, în activitatea din trafic. 

De asemenea, nu uita că, pentru a conduce o mașină pe drumurile publice, e nevoie să plătești o serie de taxe, astfel încât să nu fii sancționat dacă ești oprit de poliție. Și, chiar dacă este facultativă, o asigurare Casco este utilă, mai ales dacă ești începător. Astfel, vei trece mai ușor peste urmările unui accident și vei avea mai puține pierderi materiale. Folosește un calculator casco pentru a afla cât te costă o astfel de asigurare pentru mașina pe care o conduci.

Iată câteva sfaturi care îți pot fi de folos dacă tocmai ce ai obținut permisul de conducere și intenționezi să fii un participant activ în trafic.

1. Atenție sporită la intersecții

Majoritatea celor implicați în accidente în mijlocul unei intersecții - din cauza unor șoferi care au forțat culoarea roșie a semaforului - ar fi putut evita impactul, dacă erau prevăzători. Specialiștii recomandă ca, atunci când ești la volanul primei mașini din coloană și semaforul afișează culoarea verde, să verifici dacă din celelalte sensuri nu se apropie, în viteză, vreun alt autovehicul. Uneori, camioanele nu reușesc să oprească la timp și astfel intră cu viteză în intersecție. Se mai întâmplă ca șoferii să fie neatenți și să nu observe că semaforul și-a schimbat culoarea ori să accelereze și să treacă pe culoarea roșie. De aceea, să fii prevăzător în trafic, cu precădere în intersecții, este unul dintre cele mai utile obiceiuri la volan.

2. Păstrează distanța între vehicule

Principala cauză a accidentelor rutiere fatale o reprezintă viteza, dar nerespectarea distanței dintre vehicule este, de asemenea, unul dintre factorii care duc la coliziuni majore. Specialiștii susțin că, la viteza de 130 de kilometri pe oră, între două maşini trebuie să fie o distanță de 80 de metri pentru ca şoferul din spate să poată frâna în siguranţă. Totodată, în orașe, unde viteza maximă legală este de 50 de kilometri pe oră, limita de siguranţă ar trebui să fie în jur de 30 de metri distanţă. Conducătorii auto trebuie să adapteze mereu viteza în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. 

3. Ignoră factorii de distragere

Vorbitul la telefon sau trimiterea mesajelor în timpul condusului sunt cele mai comune forme de distragere a atenției. De curând, Codul Rutier a fost modificat în România, tocmai pentru a descuraja astfel de comportamente în trafic. Șoferii care țin în mână telefonul sau îl ating atunci când sunt la volan, iar mașina se află în mișcare, riscă o amendă de 1.100 de lei. Până în luna octombrie a acestui an, șoferii aveau voie să folosească telefonul pe modul „hands-free“ și primeau amendă doar când erau prinși cu telefonul la ureche.

Specialiștii avertizează însă că, atunci când ești la volan, există o varietate de mijloace de distragere a atenției. De exemplu, dacă în mașină se află o altă persoană. Sau dacă bei apă ori mănânci în timp ce conduci. Pe scurt, orice altă acțiune care nu are legătură cu condusul mașinii poate reprezenta un factor de distragere a atenției. De aceea este important ca un șofer să poată controla nivelul acestor factori, iar, dacă își antrenează creierul să facă acest lucru încă din primii ani de șoferie, rezultatele vor fi vizibile.

Mai multe