Trei situații în care trebuie să-i spui NU copilului. Sfaturi de la Urania Cremene

6 octombrie 2021 12:19   Fapt divers
Ultima actualizare:

Ca părinți, ne este foarte greu să nu le îndeplinim dorințele copiilor noștri. Însă de multe ori suntem nevoiți să le interzicem anumite lucruri pentru binele lor. Din nefericire, cei mici nu acceptă refuzuri iar lacrimile lor curgând șiroaie pe obraji ne fac să ne simțim vinovați. Specialista în parenting, Urania Cremene, ne dă trei exemple de situații în care chiar trebuie să-i spunem ”Nu” copilului.

Pentru că refuzăm să-i lăsăm prea mult în fața televizorului sau nu îi lăsăm să mânânce o ciocolată întreagă nu înseamnă că îi iubim mai puțin.

”Spune-i DA copilului din toată inima când are nevoie de iubirea ta, de brațele tale calde.  Spune-i DA când are nevoie de timpul tău ca să se simtă important pentru tine.  Spune-i DA din tot sufletul atunci când are nevoie de susținerea ta ca să-și urmeze visul”, scrie Urania Cremene pe Facebook.

Specialista în parenting spune că uneori și ”NU” înseamnă ”Te iubesc”. Iată trei situații în care poți să spui acest cuvânt pentru binele copilului.

”Dacă îi spui azi ”Nu mai poți sta la televizor. Te-ai uitat destul la desene animate!” sau ”Nu mai poți sta la calculator. Te-ai jucat destul Minecraft.”...

...el va ști mâine să spună NU când un coleg îi cere să chiulească de la ore și să stea să joace jocuri în rețea.

Dacă tu îi spui azi ”Nu mai poți avea încă o înghețată. Ai mâncat destulă. Prea mult dulce nu este sănătos pentru corpul nostru.”...

… el va ști mâine să spună NU când colegii beau energizante la vârste prea mici sau fumează în pauze și își pun sănătatea în pericol.

 Dacă tu îi spui azi ”Nu. Nu mă pot juca fix acum, mai am ceva important de terminat. Îți mulțumesc că ai răbdare!”...

… el va ști mâine să aibă răbdare să ducă la bun sfârșit o sarcină și să respecte timpul și spațiul celorlalți”, scrie Urania Cremene.

Și dacă doare dacă îți spune că ești ”o mamă rea” sau că nu te mai iubește ori că îl iubește pe tati mai mult atunci când îi spui ”nu” sau ”gata”, mai bine ne doare puțin acum pe noi decât să îi doară pe ei mai încolo, este de părere Urania Cremene.

Citește și:Care sunt cele mai dureroase expresii pe care copiii le aud de la părinții lor. Nu le mai spuneți asta!

Tendinţe ciudate în parenting care au cucerit mamele în ultimii ani

Mai multe