Ultima dorință a unei fetițe aflate pe moarte a fost o nuntă ca-n povești

19 iunie 2017 23:10   Fapt divers
Ultima actualizare:

Eileidh Paterson, o fetiță în vârstă de cinci ani, bolnavă de cancer în stare terminală, a înduioșat inimile tuturor celor care au aflat povestea ei. Înainte să își ia rămas bun de la această lume, Eileidh și-a adăugat pe lista de dorințe o nuntă ca-n povești alături de cel mai bun prieten al ei, Harrison Grier (șase ani).

„Harrison nu a mai participat niciodată la o nuntă, a fost totul nou pentru el. Dar a fost o ceremonie minunată și s-a bucurat de fiecare minut. E fost foarte entuziasmat că facă asta. Încă de când a întâlnit-o pe Eileidh, cei doi au fost inseparabili. Sunt de părere că a fost conștient de ce s-a întâmplat. Cu siguranță a înțeles cât de important a fost acest lucru pentru ea și a fost de acord să facă orice pentru Eileidh”, a mărturisit emoționat Billy Grier, tatăl lui Harrison.

Prietenii apropiați și familiile celor doi copii s-au adunat în Aberdeen Exhibition, o sală special organizată pentru astfel de eveniment, iar micuții „miri” s-au ținut de mână și au făcut schimb de coliere. Eileidh a avut parte de o nuntă ca-n povești în sensul propriu al cuvântului: toți copiii care au fost invitați s-au costumat în supereroi, prințese sau alte personaje din basme, precizează The Sun.

Surioara mai mare a lui Eileidh, Cerys, i-a citit micuței un poem care a transmis un mesaj emoționant: „Chiar dacă vom fi despărțite, voi fi mereu alături de tine.” De asemenea, după ce „mirii” au fost declarați în mod oficial „cei mai buni prieteni pentru totdeauna”, Eileidh și Harrison au mers în sala auditoriului, unde au petrcut cu bomboane. Părinții lui Eileidh au vrut să îndeplinească toate dorințele micuței lor fiice pentru a-i oferi cele mai frumoase amintiri în perioada pe care o mai are de trăit.

Mama fetiței a încercat prin eforturi imense să strângă peste 100.000 de euro pentru a o trimite pe Eileidh în Statele Unite pentru tratament în 2015, dar din păcate, boala este deja prea avansată. Îndurerată, mama micuței își dorește acum să participe activ la o campanie care să contribuie la conștientizarea cancerului la copii care a început să fie întâlnit tot mai frecvent în ultimii ani.

Mai multe