Un bărbat a renunțat la jobul lui pentru a vâna Pokemoni

19 iulie 2016 11:14   Fapt divers
Ultima actualizare:

Jocul Pokemon Go a devenit o senzație mondială în scurt timp de când a fost lansat. A doborât deja toate recordurile de descărcare și îi determină pe oameni să facă lucruri prostești, doar-doar vor ajunge la un nivel cât mai avansat în joc. Unii jucători și-au pus chiar viața în pericol, iar alții chiar renunță și la locurile de muncă doar pentru a fi într-o permanentă alertă.

Este și cazul unui tânăr din Noua Zeelandă, care a decis că este cazul să devină vânător full-time. În fiecare dimineață își pregătește ghiozdanul cu mâncare și apă și pleacă pe străzi pentru a descoperi pokemoni. Ținta lui: să-i captureze pe toți!

Tom Currie (24 de ani) și-a dat demisia de la jobul din Auckland și și-a luat un timp de două luni în care să străbată țara în lung și-n lat. Și-a făcut 20 de rezervări la autobuze și a pornit în aventură, notează The Guardian. Uneori a vânat și până la trei dimineața.

"Am lucrat timp de șase ani și aveam mare nevoie de o pauză. Pokemon mi-a dat șansa să trăiesc acest vis. Cel mai incitant a fost într-un loc în care se adunaseră peste 100 de vânători de Pokemoni. Multe dintre aceste persoane ar fi foarte tăcute și închise în propria carapace, dar acolo era o atmosferă atât de vie, încât oricine dădea alerta și striga cât de tare putea atunci când găsea un Pokemon rar", a declarat împătimitul jucător.

Mai multe